Despre comparații

Iată, nu știu, facem noi ce facem și, tot ne trezim că facem comparații sau sîntem comparați.Că acela e mai bun, mai rău, că are bani mai mulți, că arată mai bine sau are o mașină mai scumpă, că acela e mai educat iar celălalt e mult mai neserios și tot așa mai departe.De obicei ne comparăm pe noi cu alte persoane și sîntem comparați la rîndul nostru cu cineva.Întotdeauna vrem să fim mai buni, să reușim într-un anumit domeniu, ne comparăm în continuu cu colegii de școală, universitate mai apoi de serviciu.Oricât de buni prieteni nu ne-ar fi ei, oricum mereu îi vom privi într-o mai mare sau mai mică măsură ca pe niște concurenți.Pentru că, într-adevăr, viața toată e o veșnică bătălie, o eternă concurență unde supraviețuiește cel mai bun și mai puternic.Dacă suntem întrecuți la studii, job sau oriunde nu ne petrecem timpul, activități extrcurriculare chiar- tindem să ne comparăm cu cel care conduce, care e primul în toate și reușește totul cu ușurință( așa ni se pare numai nouă, căci de fapt numai cel ce simte asta pe pielea lui, știe cît de greu poate fi).Ne comparăm cu ceilalți și tindem să fim ca ei, să atingem performanțele lor, uitând pur și simplu că nu toți sîntem egali, că nu toți avem aceleași abilități, nu toți pot fi genii în matematică sau astronomie de ex. ci trebuie să ne găsim punctul nostru forte și să lucrăm asupra lui. Uneori să recunoaștem, comparația face bine.Adică, te îndeamnă să devii mai bun, să ajungi la un nivel anume, să urci încă o treaptă pe scara către succesul spre care tinzi. Dar uneori suntem atît de ”prinși” în procesul de observare a manifestăilor fructuoase a celoralți și în cel de comparare permanentă încît uităm să ne mai prețuim pe noi înșine sau să ne bucurăm de micile succese.
Însă cel mai dureros fel de comparație e totuși făcut de cel din jur, care în special uneori habar nu au ce fel de om ești, ce capacități posezi ( sau ce capacități nu posezi uneori ca să poți fi pus la nivelul altora) dar iată așa judecă, comentează, compară, aruncă cu noroi aducînd stima de sine la valoarea cu zero.Și mai ales de-ar fi vorba de străini, mai calea valea, dar cînd se apucă oamenii apropiați să-ți citească lecții de viață cu fraze de genul :” ia uite la aia, ce bine învață și ce note mare are la matematică iar tu nici pînă la un 6 nu poți să ajungi” sau ” iac ăla a făcut așa și pe dincolo da tu, habar nu ai de nimic și nu ești în stare să faci vr-o ceva util”. Și astea-s doar niște exemple banale, pe cînd în realitate știm mulți din noi, că lucrurile stau cu totul altfel, iar ex. astea apar ca o ploaie de săgeți cu venin înfipte în spate.Și cum să răspundem la toate astea, că doar nu ne vom certa în continuu, cu asta nu vom rezolva nimic, la fel și reproșurile sunt inutile. Trebuie să încetăm să comparăm, să cerem de la oameni ceea ce nu sînt cu pretextul că așa am văzut la altcineva sau așa e la modă. Nu sîntem haine să fim remodelate după cum vine moda în fiece sezon, fiind de atîtea ori remodelate, riscăm să ne pierdem nu numai din formă, stil dar să ajungem pustii, seci, niște ființe din plastilină care trăiesc fără personalitate și ascultă de comenzi din exterior.Unica comparație pe care o putem face e : comparația noastră cu Noi înșine, Eu-ul de azi cu cel de ieri și cu cel de mîine.În fiecare zi să ne străduim să fim un pic mai buni ca ieri și un pic mai aproape de ”mai bunul de mâine”. Să investim în persoana proprie, să ne schimbăm în bine pe noi, nu să trăim observînd performanțele altora, noi nu sîntem ei așa cum nici ei nu sînt noi, așa că decît să invidiem succesul altora mai bine să devenim noi mândria altora, fir cu fir și pas cu pas, putem deveni ceea spre ce tindem, realiza ceea ne dorim.Și să nu uităm ce spune Theodore Roosevelt

deci să nu ne lăsăm privați de fericire.