sâmbătă, 22 septembrie 2012

Înțeleg că școala/universitatea sunt importante, adică oricum fără un act ce confirmă că ai finisat liceul acum, sau că deții studii superioare ești privit cu ochi suspicioși de către anagajatori sau în general de către anumite cercuri din societate. Însă adevărata valoare a studiilor și-a cam pierdut din luciu de-a lungul anilor, acum /școlile/colegiile/universitățile au devenit mai mult mașini de scos hârtii semi valoroase ce pretind a arăta capacitatea de gândire, abilitatea de a lucra sau impresionantele calități pe care unii oameni tind să le aibă și crezând că le au dacă prezintă un simplu act, care ar trebui să recunoaștem nu prea mai face 2 bani. Cum spunea cineva ”notele sunt doar niște cifre”, niște cifre însă care totuși tind să aibă un loc atât de important în viața noastră, deseori fiind puse pe prim plan chiar, și ar trebui să ne întrebăm : de ce?!... În fond noi singuri permitem asta, deși sîntem în mare parte constrânși de împrejurări. Și nu cred că e greșit să afirm că pe cât de importante ar părea să fie instituțiile de învățământ, pe atât de mult nu pot să nu observ că tot ceea ce primim de la ele e de fapt teorie seacă și multă, multă vorbăraie despre cum această presupusă teorie ne va ajuta să devenim oameni de succes pe viitor, adevărul fiind de fapt că primind asemenea educație, ajungem în final tot să lucrăm în calitate de chelneri sau vânzători....Ceea ce vreau să spun e de fapt, că ”școlile” în general, nu ne învață chestii elementare, cu adevărat importante, acele chestii care ne-ar ajuta să supraviețuim, da să suraviețuim, pentru că în țara și societatea în care ne aflăm, nu prea poți folosi termenul de simplu : ” a trăi sau viețui”. La școală nu ne învață cum să iubim pe cineva, cum să ținem la oameni așa încât să nu-i pierdem atât de ușor și cum să trecem mai ușor peste o despărțire; nu ne învață cum să ne purtăm cu oamenii, cu toate tipurile de oameni, nu doar cei care sunt medici sau profesori, ci toți acei oameni de rând, sau bolnavi sau copii naivi ce visează să ajungă ca noi poate; nu te învață ce să spui unui om care e pe moarte, sau cum să susții o persoană care nu mai vede decât negru și gri pe lume. Școala nu te învață cum să eviți rutina, să-ți faci viața mai bună cu ceea ce ai fără a trăi cu gândul că trebuie mereu bani ca să obții ceea ce vrei. Ceea ce face școala, e să creeze o iluzie a unei lumi mai bune, o lume pentru care ea cică ne-ar pregăti să trăim în când de fapt această lume nu există. În opinia mea, școala nu oferă decât câteva procente sărăcăcioase de cunoștințe importante pe care ar trebui să le posedăm iar restul le primim oricum de la cealaltă școală, mult mai dură și dificilă, cea a vieții.Ne lăsăm conduși de stereotipul actelor/banilor/ școlilor prestigioase ca fiind adevăratele valori în viața noastră, ca să realizăm în final că toate astea nu ne învață practic nimic important sau folositor.

duminică, 16 septembrie 2012

“Friendship is born at that moment when one person says to another: “What! You too? I thought I was the only one.”
C.S. Lewis”








Well, deci poate că așa a început și prietenia noastră, sau poate nu, nici nu-mi mai amintesc deși a trecut cam un an de când am realizat că o persoană pe care înainte abia de o cunoșteam, a reușit să intre pe ușa principală din inima și mintea mea, fiindu-mi părtașă de atunci înainte la câte bune la tot atâtea (ei de fapt o groază de mai multe) rele xD. A pornit totul de la coafuri, totuși cred, un punct de pornire banal pentru unii, dar care însă încetul cu încetul a dus la o prietenie și mai mult chiar, am găsit o adevărată surioară mai mică pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Despre prietenii și prieteni s-ar putea multe spune, să ridice în slăvi prieteniile și laude e fiecare în stare, sau să descriem cât de perfect e prietenul X sau Y, sau cât de mare perioada de când se cunosc, sau cât de mult timp au petrecut împreună.Pentru mine, nu e deloc exact așa, pentru că mi-am dat seama, că există oameni cu care e destul ca să petreci câteva zile, să schimbi câteva vorbe și tot așa de acum încolo să fiți nedespărțiți. Și cel mai important e că ai libertatea totală în prezența acestor oameni, poți povesti orice întâmplare penibilă( de cele mai multe ori ea e alături atunci anyway :D), orice amintire lacrimogenă sau dureroasă, ea știe toate detaliile unui event din viața ta și nu se împotrivește să le mai asculte încă o dată dacă tu ești atât de obsedată de asta, ea știe cum și când să vorbească, așa încât să cunoști adevărul dar totodată asta să nu sune a critică, moft sau orice altceva. Cu ea poți să vorbești la nesfârșit despre ceva sau cineva și niciodată să te saturi sau să te superi.Un secret e un secret cu ea și nu o bîrfă pe care o află încă câteva zeci sau sute de persoane apoi. Adevărurile sună atât de dulci încât nu mai e nevoie după asta să vorbești pe la spate sau să spui altora o chestie deranjantă la ea, doar sinceritate, doar naturalețe. Însă desigur nu e loc dea prea multă seriozitate aici.Unde s-a mai întâlnit așa ceva la ”2 monkeys”?! xD Și nu e obligatoriu să vorbim în fiecare zi sau toată ziua pentru că oricât de mult timp nu trece după fiecare revedere sau conversație, îți ia atât de puțin efort și timp să realizezi că nimic nu s-a schimbat de fapt, că sunteți în continuare prietene atât de bune. O prietenie ca asta te învață o groază de lucruri dar în primul rând : să iubești sincer, să protejezi cu adevărat, să vorbești sincer și să lupți no matter what.

They all want cars, flowers, diamonds, money, houses or fame...I've a got a true friend and that's enough for me.




Actually am îndrugat atâtea mai sus... Era de ajuns un simplu La Mulți Ani, nu ?! :D





dar



PS: nu uita vreodată



că:








luni, 27 august 2012

August 27, 2012

Oamenii cred că te cunosc.Ei cred că știu cum (te) controlezi sau faci față anumitor situații.Dar de fapt, nimeni nu știe nimic.Nimeni nu știe ce se întâmplă după ce pleci și rămâi singur, când stai pur și simplu întins pe pat sau iei micul dejun, în singurătate și îți vine să urli sau să țipi cât de tare pot corzile vocale să te țină.Nimeni nu știe ce trece atunci prin capul tău- cât de mare e cocktail-ul de emoții amestecate acolo: plictiseală, supărare, dispreț, vină, dezamăgiri, tristețe.Și nici măcar nu e vina lor, a oamenilor. Adică ei nici măcar nu știu nimic doar. Se prefac și ei ca și tine și cred spun că totul îți merge bine când de fapt e exact invers.Și asta îi face pe toți să se simtă bine.Pe toți, mai puțin pe tine.

marți, 3 iulie 2012

Medical records

Vreau să știu câte zgârâieturi ai
câte vânătăi
și vreau să-ți memorez forma limbii.
Vreau să urc curba regiunii tale lombare
și să-ți număr vertebrele
coastele
degetele
senzațiile ce-ți provoacă piele de găină.
Vreau să compar mărimea mâinilor mele cu ale tale.
Vreau să fac o radiografie plămânilor tăi
să văd ce aer conține cutia toracică
pentru că apariția ta mă lasă cu siguranță fără suflare.
Vreau să văd ce grupă sanguină ai
să simt cât de fierbinte e sângele ce ți se scurge prin capilare.
Vreau să-ți ghicesc în palmă să văd câți copii o să a(vem)i.
Vreau să caut în retină imaginea chipului meu.
Vreau să știu câți kilometri ai străbătut ca destinul să ne întâlnească.
Vreau să aflu câtor stele căzătoare ți-ai încredințat visele.
Vreau să analizez topografia anatomiei tale
și să vorbesc fluent limba corpului tău.
Vreau întreg corpul tău, întregul Tu.

vineri, 22 iunie 2012

Feelings....


"Feelings are so strange sometimes. The more you hide them, the more they show; the more you deny them, the more they grow.And the worst about it is that I can't even choose who I'm falling in love with.Actually my heart does this for me.And I can't put stop to my feelings, can't chase away them.I can't lie to myself either. My heart knows everything.She knows the truth all too well.Never got the way how does the heart chooses "the one". It's always so complicated.She lets him mistreat me, ignore me, hurt me, torture me and still chooses to stay with him.I wonder: why?!.Don't think I am so stupid to enjoy being hurt.It's because he brings happiness that covers all the pain, it's because I can see the good in him, it's because despite all the arguments, he is the one who makes me feel a certain way that no one else can ; I value that feeling because my brain won't allow him to leave my mind & my heart won't allow him to leave my life.

He was the worst kind of wrong . He was so wrong it felt right , and that made me feel completely out of control.

PS:and we kiss again and this time , it feels familiar. I know exactly how we fit together , his arm around my waist, my hands on his chest , the pressure of his lips on mine .We have each other memorised"

miercuri, 18 aprilie 2012

People change, memories don't


Primăvară iar. Cu ploi, noroi, frig de-ți ies dimineața aburi din gură, cer posomorât și plin de nori întunecați de supărare dar totuși e primăvară- cu flori de cireș pe la garduri, iarbă verde și fragedă pe câmpii, ciripit de păsări, copii veseli și neastâmpărați care mai mult ca oricine au dus dorul mângâierii fine a razelor de soare pe frunțile încruntate de atâta stat în casă și privit pe la fereastră.
Dar totuși nu mai e nimic ca înainte. Nici măcar acești copii, nu, nu ei de fapt nu sînt deloc așa cum eram noi la vârsta lor. Nu că aș vrea să-i condamn ci pur și simplu vreau să mă laud un pic cu farmecul copilăriei noastre care s-a pierdut cred pentru totdeauna, adică nu le mai e interesant sau captivant copiilor de astăzi.
Noi ne petreceam cam toată ziua în drum la joacă pe când azi de obicei mai toți sunt închiși într-o mini închisoare de bună voie denumit mai simplu spațiu computer-scaun, sau pat whatever.
Azi bomboanele chupa chups sunt demodate, țigările-s mai la modă după unii.Și unde-s copilașii inocenți?! desigur s-au transformat în niște ” I don't give a damn about anything & anybody and I'm proud to act like that” . Teme pentru acasă? huh, cine le mai face...poate doar coșul de gunoi unde ajung deseori. Visam cândva să am telefon mobil pe cînd acum cineva îl folosește chiar în timpul orei.Pedepse pentru că nu făcusem ceva? Erau groaznice, vri-o lună fără să ieșim cu prietenii sau în general undeva...era un coșmar..acum benevol stau toți în odaie, cu computerul în față, chat-uind cu prietenii oricum all day & all night.
Fanta și Coca Cola nu prea mai e pe gustu nimănui, numai dacă nu-s combinate cu alcool care-i mai cool acum. De biciclete s-a uitat total, de ce mai e nevoie de ele când există mașini. Senzația de ”zbor” era cândva provocată de legănatul în scrânciob.Săruturile s-au transformat în sex. Își mai amintește cineva de timpul când ”protecție ” însemna să porți cască dacă mergeai cu motocicleta; de timpurile când umerii tatei erau cel mai înalt loc de pe planetă iar mama era eroul ce mă salva din orice situație.Cei mai grozavi dușmani erau verișorii sau copiii prietenei mamei care veneau în vizită și cu care erai nevoit să-ți împarți jucăriile.Cursele de viteză se refereau la cine aleargă mai repede nu la curse nebunești de mașini iar războiul era doar denumirea jocului pe care-l jucam cu băieții în mahala cu bețe pe post de pistoale.Nu era nimic indecent în a purta o fustă și asta nu stârnea zeci de comentarii la spatele tău. Pijama party-urile devin urgii cu alcool și alte lucruri. Încrederea dispare și totul devine imposibil.Societatea întreagă e a kinda of cu capul în jos....Și unde-s timpurile când genunchii zgîriați erau cea mai groaznică durere ever iar deciziile grele erau doar ceva de genul: ce culoare să aleg ca să colorez petalele florii desenate.”La revedere” însemna că ne vedem mâine sau curând și nu niciodată ca acum.Până și 2+2 nu mai e așa acum ci e 2*(5+7)6=5x/78 . Chiar noi înșine devenim ceea ce am spus că nu vom lăsa să ajungem nicicând.Acum nu înțeleg doar un singur lucru: de ce vroiam să creștem atât de repede?!


duminică, 1 aprilie 2012

La Mulţi Ani girafo!


A fost întotdeauna jurnalul meu viu, în care pot să scriu secrete fără a avea stilou la mine. A fost bucăţica de copilărie care mi-a îndulcit sufletul atunci cînd te copleşesc problemele vieţii. A fost întotdeauna coechipiera la cele mai nebunatice farse şi tovarăşa la cele mai incredibile aventuri.E fiinţa cu care pot să râd până la lacrimi sau să plâng în hohote.E ceva ce nu se defineşte, căci e mai mult decât o simplă prietenă, soră, verişoară sau whatever....girafă :)

Deci, Happy B'day! Se începe o perioadă extrem de frumoasă în care I wish that all your dreams and wishes come true <3