Da voi tot?

Da voi tot vă dădeați iarna, după lecții de pe vîrful vri-unui delușor, pe sacoșe sau ghiozdan ?
Da voi tot purtați cînd erați mici mănuși cu un deget?! ( deși eu și acum mai port)
Da voi tot construiați colibe în casă din scaune și plăpumi?
Da voi tot vă înregistrați vocea la casetofon, și apoi ascultînd înregistrarea, spuneați că vocea sună oribil și nu e a voastră?
Da voi tot cînd ședeați la ora de matematică, vă întrebați, la ce naibii vă va folosi în viață sinusul și cosinusul?!
Da voi tot cînd erați mici, făceați caiete cu anchete apoi le dădeați prietenilor să le completeze?
Da voi tot cînd vă jucați cu copiii și unul din ei vă ruga să-i aduceți niște apă, motiva-i că nu te poți duce acasă de altfel mama o să te oprească acasă și n-o să-ți mai dea voie să ieși?
Da voi tot cînd găseați flori de liliac cu 5 petale, le mîncați sperînd că o să vi se îndeplinească o dorință?
Da voi tot cînd vedeți că o ușă e închisă, trageți de ea sau bateți încă o dată ca să vă asigurați?
Da voi tot citiți de 10 ori sms-urile care vă plac ?
Da voi tot scoateți din buzunar telefonul ca să vedeți ce oră e, îl puneți înapoi, apoi îl scoți iar pentru că prima oară nu ai tras atenție la oră?
Da voi tot vedeți promo-ul la un film și spuneți că trebuie să-l priviți neapărat, apoi uitați complet de el?
Da voi tot purtați ceas de mâină, dar cînd vă întreabă cineva cît e ora, oricum vă uitați la tel, doar ca să fiți siguri?
Da voi tot spuneți că tocmai ați dat ultima guma de mestecat sau că v-a mai rămas numai una și o țineți pentru voi, cînd cineva vă cere o gumă de mestecat?
Da voi tot parcurgeți întreaga cameră încălțați, doar pentru că ați uitat să luați ceva și deja vă e lene să vă descălțați?
Da voi tot răspuneți la unele mesaje uneori în glas?
Da voi tot citiți mai mult citatele scurte, pentru că vă e lene să le citiți pe cele lungi?
Da voi tot noaptea, înainte de culcare, după ce ați stins lumina, luminați cu telefonul ca să găsiți drumul pînă la pat?
Da voi tot aruncați hainele pe scaun atunci cînd vă e lene să le aranjați în dulap?
Da voi tot uneori scriți mesaje și le trimiteți apoi realizați că nu ați schimbat limba la computer și ați scris un nonsens în l. rusă?
Da voi tot vă recunoașteți în muuuulte din lucrurile de mai sus? :D

Acei Oameni

Îmi plac oamenii simpli.Oamenii cu care poți comunica simplu, fără să te eschivezi, fără să roșești pînă în vîrful urechilor dacă ai scăpat un cuvînt necenzurat sau ai sughițat în timpul discuției.Oameni cărora nu le e frică să arate stupid, să facă haz de necaz de situația în care se află și să treacă prin greutăți tratând totul cu zâmbet dar și responsabilitate.Cu asemenea oameni, nu-ți e frică să deschizi cufărul cu secrete, cu gînduri și dorințe ascunse, pentru că știi că ei nu vor rîde, sau nu te vor trage în jos, spulberîndu-ți chiar și cele mai mici speranțe.Ei te vor susține pînă la capăt, în cele mai serioase sau mai nebunești idei, de-ar fi să te apuci de scris un proiect sau să zbori cu umbrela de pe vârful casei.Oameni imperfecți, cu mii de defecte,cusururi, ca niște lucruri din alea de pe vremea bunicii, dar care iată îs mai calitative, perfect funcționabile și utile decît multe alte chestii din prezent.Oameni care nu-ți întorc spatele dacă le spui că ai nevoie de ajutorul lor și îți calcă pragul doar când ai bani și lucruri de oferit.Oameni mai înalți, mai joși, un pic grași,prea slabi, cu coșuri pe față, cu haine de la piața centrală, fără iphoane, cu puțini bani în buzunar dar aspirații grandioase, mai harnici, mai leneși, egoiști dar săritori la nevoie-oamenii care sunt alături de tine, să moară de rîs alături de tine, sau să plîngă în batistă când ai probleme.Oameni care nu te judecă dacă nu ai fost la nuș care club fițos din capitală, și nu arată cu degetul când ești nemachiat sau ai avut zi de-a naibii.Oameni în fața cărora nu trebuie să pari altcineva, să te porți într-un anumit mod, să porți cu tine un sac cu măști pe care să te încurci purtându-le în diferite ipostaze.Oameni în fața cărora ești tu însuți, fără inhibiții, stînjeniri, intimidări, ești tu cel adevărat pentru că-s Oameni ca tine, oamenii tăi, care nu se uită la ambalaj ci la conținut, care pot înțelege, asculta și vorbi din priviri.Nu prea cred că e valabilă faza cu ”a doua jumătate” în dragoste numai, ci cred că anume acești oameni sunt fragmente din acea marea jumătate care îți lipsește. Prețuiți așa oameni numiți Prieteni, fără ei am fi incompleți, fără ei nu am fi noi.

Mamele

Mamele noastre ne iubesc atât de mult iar noi știm numai să facem mofturi,să cerem telefoane scumpe, tablete Samsung sau laptopuri de la Apple , o tonă de ciocolate și 2 camere pline cu haine. Ne plîngem mereu că nu ne ajunge ceva, că nu e comod,că e prea frig, că e prea cald, că nu ne place ceva, uitând cum au trăit mamele noastre de fapt și cu cât greu s-au străduit să ne crească.Cheltuim banii lor pe diverse prostioare în loc să învățăm și să le facem să fie mândre de noi.Uităm să le sunăm când spunem, venim când vrem acasă și tot găsim motive să le facem să sufere și să se îngrijoreze pentru noi.Și nici nu ne imaginăm cât rău le facem prin comportamentul nostru.Ele ar vrea ca și noi să fim ”copii cuminți”, să învățăm bine, să fim educați, să ajungem oameni! Mama e cea mai frumoasă și mai scumpă ființă ce ni s-a oferit vreodată, ce avem sau vom avea vreodată.Iubiți mamele, respectați mamele, nu le făceți să plîngă și nu le lăsați singure!

La Mulți Ani tututor mamelor planetei, cele care sînt, au fost sau vor fi cîndva Mame!

Capricii pozitive

De mici ni s-a indus părerea asta precum că a avea capricii, sau a face mofturi e un lucru rău.Țin minte și acum, cînd eram la masă toți ne obligau practic să terminăm toată mâncarea din farfurie pe motivu că dacă nu mâncăm tot nu vom mai crește, și numai încearcă să faci capricii că nu vrei, că oricum te impuneau până la urmă, sau același lucru și cu diverse alimente pe care nu le puteam suporta, dar trebuia să le consumăm pentru că cică, ar fi bune pentru oase, memorie, ș.a.m.d.Hainele pe care le purtam trebuiau alese în conformitate cu ”să țină cald, să fie comode și să arătăm decent la școală( asta desigur în ochii profesorilor, pentru că numai să încerci să vii cu o fustă, nu numaidecît scurtă, ci dintr-un material sau cu un imprimeu necunoscut lor și poftim, erai catalogat deodată drept ciudat, or și mai rău ”destrăbălat” și încă asaltat de comentarii de genu:” off da părinții copilului ăsta se mai uită în ce-l trimit la școală) și tot așa.Exemple de asta pot fi foarte multe.Ceea ce vreau să spun e că ni s-a îngrădit din libertate de mici, și ni se impune un fel de educare a caracterului : ca să creștem desigur în ochii lor, niște copii model, educați, liniștiți, amabili, reținuți.Dar uneori mă gândesc, chiar e corect să creștem după asemenea prototip al copilului perfect?! Ce se întâmplă de fapt cu acești copii care cresc?! Păi, da, devin ceea la ce sperau părinții lor dintotdeauna, niște oameni educați, la locul lor, cuminți și politicoși.Dar uităm cred că totodată devin și niște oameni plini de teama de a se epxrima, de a refuza ceva (mai ales ceea ce nu le place deloc), stingheriți mereu de faptul că se află undeva și nu știu cum să acționeze, ce să spună, zăpăciți de cum vor fi primiți de societate și dacă vor fi plăcuți sau nu.Cresc niște marionete în mâinile societății, care le modelează mai departe până ajung niște ființe din lut care pot lua forme adaptabile la orice fel de mediu.Iar asta nu e bine deloc, și nu promovez capriciile, astea în general nu ar trebui de încurcat cu isteria, cu exagerările sau stima de sine ridicată la culme ci toți avem dreptul să facem capricii, dacă nu mereu măcar uneori.Ele sunt parte importantă a caracterului nostru, ne ajută să ne definim scopurile și planurile de viață și cu timpul chiar ajută la realizarea lor.Capriciile sunt destul de potrivite dacă nu exagerăm.Dacă nu vom face capricii din când în când, atunci vom rămâne mereu acea persoană care cumpără tot ce-a probat la magazin, numai ca să nu se supere vânzătorul( că doar a pierdut jumate de oră tot cărând haine pe care tu tot le probezi dar nu poți decide pe care s-o iei), va rămâne acea persoană care chiar dacă are o părere diferită de-a celoralți atunci când e vorba de luarea unei decizii sau elecția unui lucru, va merge cu toată gloata, plecând capul, că de, nu crede că părerea lui ar putea valora vr-o ceva, va rămâne persoana care acceptă puținul, lucrul așa cum este, pentru că pentru ea „așa cum este” i se pare destul, va rămâne persoana care va pierde timpul, nervii, sănătatea, și în final viața plecând în fiecare zi la un job pe care-l urăște, făcând studii care nu-i folosesc la nimic, sau interacționând cu oamenii de la care nu primește nici un beneficiu și în fond îi detestă în tăcere.Nici o dezvoltare, nici un progres, nimic, persoane care ajung să-și trăiască viața în zadar, pentru că așa fac toți din jur după părerea lor, iar restul care nu trăiesc așa-nu e posibil pentru oameni simpli ca ei să ajungă la nivelul lor.Dar totul e în detalii, în chestii, gânduri mici care ajung să te motiveze să faci lucruri mari.Nu trebuie să fim capricioși în exces, dar totuși să facem capricii cu măsură, pentru a reuși să obținem viața, personalitatea, viitorul pe care ni-l dorim.

Despre comparații

Iată, nu știu, facem noi ce facem și, tot ne trezim că facem comparații sau sîntem comparați.Că acela e mai bun, mai rău, că are bani mai mulți, că arată mai bine sau are o mașină mai scumpă, că acela e mai educat iar celălalt e mult mai neserios și tot așa mai departe.De obicei ne comparăm pe noi cu alte persoane și sîntem comparați la rîndul nostru cu cineva.Întotdeauna vrem să fim mai buni, să reușim într-un anumit domeniu, ne comparăm în continuu cu colegii de școală, universitate mai apoi de serviciu.Oricât de buni prieteni nu ne-ar fi ei, oricum mereu îi vom privi într-o mai mare sau mai mică măsură ca pe niște concurenți.Pentru că, într-adevăr, viața toată e o veșnică bătălie, o eternă concurență unde supraviețuiește cel mai bun și mai puternic.Dacă suntem întrecuți la studii, job sau oriunde nu ne petrecem timpul, activități extrcurriculare chiar- tindem să ne comparăm cu cel care conduce, care e primul în toate și reușește totul cu ușurință( așa ni se pare numai nouă, căci de fapt numai cel ce simte asta pe pielea lui, știe cît de greu poate fi).Ne comparăm cu ceilalți și tindem să fim ca ei, să atingem performanțele lor, uitând pur și simplu că nu toți sîntem egali, că nu toți avem aceleași abilități, nu toți pot fi genii în matematică sau astronomie de ex. ci trebuie să ne găsim punctul nostru forte și să lucrăm asupra lui. Uneori să recunoaștem, comparația face bine.Adică, te îndeamnă să devii mai bun, să ajungi la un nivel anume, să urci încă o treaptă pe scara către succesul spre care tinzi. Dar uneori suntem atît de ”prinși” în procesul de observare a manifestăilor fructuoase a celoralți și în cel de comparare permanentă încît uităm să ne mai prețuim pe noi înșine sau să ne bucurăm de micile succese.
Însă cel mai dureros fel de comparație e totuși făcut de cel din jur, care în special uneori habar nu au ce fel de om ești, ce capacități posezi ( sau ce capacități nu posezi uneori ca să poți fi pus la nivelul altora) dar iată așa judecă, comentează, compară, aruncă cu noroi aducînd stima de sine la valoarea cu zero.Și mai ales de-ar fi vorba de străini, mai calea valea, dar cînd se apucă oamenii apropiați să-ți citească lecții de viață cu fraze de genul :” ia uite la aia, ce bine învață și ce note mare are la matematică iar tu nici pînă la un 6 nu poți să ajungi” sau ” iac ăla a făcut așa și pe dincolo da tu, habar nu ai de nimic și nu ești în stare să faci vr-o ceva util”. Și astea-s doar niște exemple banale, pe cînd în realitate știm mulți din noi, că lucrurile stau cu totul altfel, iar ex. astea apar ca o ploaie de săgeți cu venin înfipte în spate.Și cum să răspundem la toate astea, că doar nu ne vom certa în continuu, cu asta nu vom rezolva nimic, la fel și reproșurile sunt inutile. Trebuie să încetăm să comparăm, să cerem de la oameni ceea ce nu sînt cu pretextul că așa am văzut la altcineva sau așa e la modă. Nu sîntem haine să fim remodelate după cum vine moda în fiece sezon, fiind de atîtea ori remodelate, riscăm să ne pierdem nu numai din formă, stil dar să ajungem pustii, seci, niște ființe din plastilină care trăiesc fără personalitate și ascultă de comenzi din exterior.Unica comparație pe care o putem face e : comparația noastră cu Noi înșine, Eu-ul de azi cu cel de ieri și cu cel de mîine.În fiecare zi să ne străduim să fim un pic mai buni ca ieri și un pic mai aproape de ”mai bunul de mâine”. Să investim în persoana proprie, să ne schimbăm în bine pe noi, nu să trăim observînd performanțele altora, noi nu sîntem ei așa cum nici ei nu sînt noi, așa că decît să invidiem succesul altora mai bine să devenim noi mândria altora, fir cu fir și pas cu pas, putem deveni ceea spre ce tindem, realiza ceea ne dorim.Și să nu uităm ce spune Theodore Roosevelt

deci să nu ne lăsăm privați de fericire.

Toți sau cel puțin majoritatea își doresc acum în vacanță și în special de sărbători să petreacă timpul într-un mod cât mai frumos, gălăgios, distractiv, alături de lume multă, muzică la maxim, chefuri pînă dimineața etc.Dar uneori tot ce-mi doresc e să evadez undeva departe, într-un ținut îndepărtat și uitat de lume, înconjurat de brazi și pini, cu zăpada pînă la genunchi.Să mă refugiez într-o căsuță veche și plină de povești prăfuite.Să stau zile întregi în fața focului arzînd, cu o carte bună și cu o cană enoooormă de ciocolată fierbinte.Fără internet, fără știri stupide și scandaluri stresante, fără telefon, fără oamenii ce te obosesc și irită zilnic.O cămăruță mică, drăguță, decorată cît mai natural pentru sărbători, cu rezerve de hrană și lemne pentru cîteva zile.Și să ningă, să ningă încetișor, cu fulgi pufoși și mășcați, să ningă ca-n povești....să ningă peste povestea de iarnă imaginată.

4 Noiembrie, 2012

Am o groază de eșarfe, dar port doar câteva din ele.
Întotdeauna obișnuiesc să spun că sunt ok, deși știu că nu sunt, și doar puțini oameni din viața mea ajung să știe adevărul, sau își dau ei singuri seama, de aceea și îmi sunt mai apropiați decât restul.
Am mereu o groază de lucruri de făcut dar nu le fac niciodată,cel puțin nu pe toate, cel puțin nu la timp, întotdeauna ajung să anulez, să amân, să trimit dracului pur și simplu.
Îmi plac oamenii, dar nu-i am decât pe câțiva la inimă, pe unii nu-i pot suporta defel, deși trebuie în majoritatea cazurilor.
Vreau ca oamenii să-mi ia ideile în serios, deși eu singură nu prea dau 2 bani pe ideile unora, (because they just sound sooo stupid).
Am o grămadă de cărți și totuși citesc atât de puțin și atât de rar.
Obișnuisc să cumpăr o mulțime de oje ca să-mi fie lene apoi să-mi vopsesc unghiile și să le țin până se usucă iar apoi să le arunc și să caut altele noi.
Îmi fac o infinitate de iluzii, vise, planuri ca mai apoi să mă plâng că nimic din toate astea nu s-a îndeplinit și realitatea e prea crudă.Well, cause "when u're dreaming with a broken heart, the waking up is the hardest part". Dar trebuie să te trezești, nu poți trăi mereu în adormire, nu poți amorți în deziluzii.U have to move on și să-ț vezi de viața ta, nu poți permite să hrănești satisfacția cuiva privindu-te cum cazi. Tre să renaști din propria cenușă ca pasărea Phoenix. Uită ceea ce te-a rănit dar nu uita ceea ce te-a făcut mai puternic.
Happiness is expensive

, but is worth fighting for.