De ce-mi plac vacanțele?!
simplu:

și

all day..all night xD

All I want for Christmas is snow

Toți își doresc de sărbători: surprize, magie, miracole, lucruri mai bune și mai frumoase, oameni dragi alături, un brad decorat cu globuri multicolore, becușoare aprinse la geamuri, miros de portocale și cetină în casă, tablouri pictate de ger la fereastră și mormane de cadouri sub brad.
E frumos și firesc să ai așa dorințe.Dar oricât de speciale nu ar fi aceste lucruri, majoritatea pot fi cumpărate, obținute, primite-n dar, procurate and so on.....Iar eu, nu vreau anul acesta decât..........un pic de zăpadă..poate că sună atît de banal, copilăresc ca și același brad, pe care-l rog în fiecare an pe tata să mi-l cumpere, pentru că niciodată nu va fi pentru mine sărbătoare fără brad împodobit....și cum anul acesta, zăpada se lasă mult prea mult așteptată și nu vrea să vină nici de-i ieși cu colaci înainte...this is my wish..să ningă, să ningă..cu zăpadă, cu fulgi mari pufoși peste case, peste drumurile obosite de atâtea picioare fiind călcate, peste acoperișurile caselor dornice de mângâierea suavă a fulgilor..să ningă în sufletele noastre cu zâmbete, cu recunoștință, cu speranță și cu vise noi, să ningă cu tandrețe și gingășie peste rănile inimii, să ningă cu forțe noi, cu gânduri curate, cu idei mărețe și fapte bune..să ningă cu fericire, noroc și dragoste, cu fulgi de sănătate și seninătate....să ne descrețim frunțile obosite de tot ce s-a întâmplat într-un an care a trecut în fond, repede ca o secundă.Să ningă cu amintiri vechi și noi, cu momente plăcute și întâlniri mult așteptate, cu oameni noi, prietenii și realizări destoinice...și doar să ningă, să ningă...

..și când vezi că strigă toți că perfecțiune nu există, că nu trebuie și nici nu caută ei idealul, că frumusețea interioară și o inimă bună e tot ce contează în viață and so on.....nonsense...ne amăgim pe sine însăși, știm prea bine..trăim într-o lume prea crudă, prea naivă, cu priviri îmbâcsite de idealuri și lucruri inexistente...materialismul e pe prim plan la majoritatea ( e un pic și de experiență proprie aici)..și deci știu cu siguranță nu există loc de magie și gânduri rafinate aici.. și nimeni, aproape nimeni nu o să-ți mai ofere astăzi șansa să-ți arăți frumusețea interioară mai întâi, dacă nu arăți bine la exterior ..și e păcat, dar nu poți face nimic..e vina numai a societății în care trăim.

Oblivion

I've forgotten your eyes.
I've forgotten their colour.
I've forgotten how're they nice
and how often u were my caller.


I've forgotten your hair
I've forgotten it's softness
I've forgotten that so bare
was my soul without happiness.


I've forgotten your lips
I've forgotten their taste
I've forgotten how deep the pain rips
When realise that everything was just a waste.

I've forgotten your name
I've forgotten your life
I've forgotten my aim
and the thought that I could be your wife.

I've forgotten your voice
I've forgotten the rain
I've forgotten the choice
that could make then my brain.

I've forgotten your smell
I've forgotten your smile
I've forgotten the spell
That could make you to stay for a while

I've forgotten your dreams
I've forgot who you are
I've forgot how it seems
to stay next to you, when you're driving the car.


I've forgotten your plan
I've forgot u didn't even have any
I've forgot that you're the man
Who says peculiar confessions but not many.

You've forgot to say adieu
I've forgot u used to love stars
I've forgotten of you
When you've forgotten of us.

daydreamin'

Un weekend leneș, cu aburi de lâncezeală, frunze uscate pe dealurile pustii și bătute de brumă. O răcoare somnoroasă cutreieră printre ulicioarele înguste ale satului, iarna stă bosumflată la prag, supărată că încă nu i-a venit sorocul să intre iar vara plânge cu lacrimi de copil într-un colț, tristă că va sta singură încă vre-o jumate de an de acu înainte. În casă se aud vorbele lemnelor din sobă, care pocnesc fericite că pot sta la taifas nederanjate de nimeni.O atmosferă caldă, ce mângîie rănile sufletului, domnește în cameră. Ceașca de cafea cu lapte stă uitată aburind pe masă, din ea ies aburi dulci amestecați cu amintiri de vanilie.Hmmm, se pare că e un weekend ce va arăta cam așa

până ce conștiința mușcată de vinovăție, se va apuca de teme. Dar pân atunci, să aștepte toate. Punem stop timpului și ne cufundăm în oceanul nostalgiei. Prin minte trec asemeni într-un slide show, momente inestimabile, momente dragi, oameni uitați, sărbători magice și obiceiuri învechite. Și pe necuprins de veste, se așează dorul pe filele cărții prezentului. What happened?! Nothing, just melancolie încălțată în ciorăpiori de lână împletiți de bunica, o ceașcă fină de ceai de măcieș cu miere, un pulovăraș cu fulgi și reni pe el și vise, vise cufundate în caramel........<3

waiting for winter holidays

Autumnal impressions

Uneori cred că dacă ar fi în stare, jurnalul personal şi blogul m-ar da în judecată cu siguranţă pentru ignorare şi indiferenţă sau whatever ce-o mai fi acolo. Timpul, e o chestie tare ciudată, e asemeni banilor într-un fel: întotdeauna se pare că ai la tine ceva "mărunţiş", dar veşnic nu-ţi mai ajunge. Şi se pare că nu e întotdeauna uşor să trăieşti după deviza "Trăieşte clipa!" atunci când mai ai o grămadă pe cap ca univer-ul, viaţa de cămin, schimbări bruşte de timp and so on. "New Life" în 2 cuvinte. Orice început e greu, am simţit-o pe propria piele acum, şi deşi ştiu eu gustul începuturilor ăsta a fost unul total diferit de celelalte, pe alocuri mai copt, presărat cu zahăr pudră iar alte ori bine condimentat cu probleme şi insomnie. Toamna asta n-a fost una simplă, a adus cu sine nu numai frunze colorate şi zile mai răcoroase dar o grămadă de lucruri şi chestiuţe noi.S-au prăbuşit toate pe cap de parcă cineva a scuturat un desag cu praf magic metamorfozat în oameni, lucruri, evenimente noi. Agenda telefonică s-a umplut brusc cu zeci de nr. noi de telefon, oglinda conştiinţei a început a reflecta zilnic chipuri noi de oameni, iar capul s-a umplut cu nume, adrese, date, cuvinte şi alte informaţii about your new life. A fost greu şi încă mai este, şi greu încă va fi de acu' înainte. Temele centimetrice de la început s-au transformat în adevărate enciclopedii de reţinut în frânturi minuscule de timp.Necunoscuţii ce ţi-au acaparat spaţiul existenţei de zi cu zi au început să ţese pânze de prietenie într-o odaie a inimii tale în timp ce alţii au fost teleportaţi direct în temniţa ignoranţei şi antipatiei tale.Unii ţi-au câştigat încrederea, alţii mai luptă încă pentru ea sau poate că nu o vor obţine niciodată. E ciudat să te trezeşti brusc cu o privelişte nouă în faţa ochilor, să vezi zilnic sute de feţe diferite, să nu mai mergi la aceeaşi şcoală unde ai mers timp de 12 ani ci să te surprinzi amestecat printr-o gloată de oameni necunoscuţi ce se grăbesc spre săli numerotate cu cifre mari, atât de străine ţie. Uneori chiar doare un pic să priveşti totul în jur şi să ştii că nimic de acolo nu-ţi aparţine, ci eşti nevoit să împarţi totul "frăţeşte" cu alte mii de studenţi ce au studiat şi vor mai studia în aceeaşi clădire în care-ţi duci zi de zi toate visele, speranţele, aşteptările dar şi grijile, problemele şi dezamăgirile. Îţi lipsesc atât de mult lucruşoarele banale din liceu, manualele dificile, chiar şi unii dintre foştii colegi sau profesori enervanţi. Dar asta oricum e efemer, şi presupun că toţi au trecut sau trec prin asta.După câteva zeci sau poate sute de rotiri ale acului ceasornicului, totul revine la normal.Adică o alt fel de normalitate, pe care o adaptezi deja la noul tău ritm şi stil de viaţă. Another weird thing ţi se poate părea faptul că nu mai vezi aşa de des chipurile celor dragi, şi uneori sunt zile în care nu comunici deloc, nici măcar cu prietenii apropiaţi.Mergi spre casă după ore, însă o cu totul altă casă deja:una enormă, cu etaje înalte care găzduiesc însă la fel cum te găzduiesc pe tine, alte sute de suflete speriate şi uimite ca al tău. Dar nu e nimic straniu. După doar câteva zile acest loc devine un loc de sulfet, un loc cald unde te reântorci obosit după ore dar unde ştii că te vei aşeza cuminte la masă, înconjurat de oameni noi pe care însă nu-i mi poţi numi străini, ci prieteni cu care împarţi succesele şi eşecurile fiecărei zile. Şi uneori te apucă un dor atât de mare de casă, de mama care te întâmpina cu masa pregătită când veneai de la şcoală, de zilele petrecute lenevind sau stând în faţa calculatorului, sau irosite poate numai pe daydreaming, când temele pentru acasă erau uneori ultima şi cea mai nesemnificativă preocupare a ta.Cel mai mult îmi lipsesc cu siguranţă momentele când mă surprindeam în pat, învelită cu o plapumă pufoasă, cu o ceaşcă de cafea cu lapte alături şi nişte prăjiturele mega delicioase gătite de bunica, stând în faţa calculatorului şi delectându-mă cu un film gustos.

Şi-mi mai lipseşte un lucru, enorm de mult:mult stimatul şi respectabilul timp liber. În ultima vreme, locul lui a fost ocupat cu nesimţire de domnişoarele teme pentru acasă, griji, probleme de moment sau de lungă durată, şi apoi mai este şi "băgarea nasului pe unde nu-ţi fierbe dar ai vrea să-ţi fiarbă şi ţie oala", că de' asta uneori chiar aduce roade delicioase. Cred totuşi că-şi merită toate locul şi nu e corect să ne plângem , căci cum după ploaie iese întotdeauna soarele acum nu trebuie nimic altceva de făcut decât de ţinut strâns umbrela în mâini şi de manevrat corect corabia în mersul ei pe furtuna de pe oceanul destinului. Şi apoi dacă nu ar fi aceste greutăţi cum am mai simţi şi preţui altfel ceea ce avem şi ce primim la fiecare sfârşit de săptămână, la fiecare notă îmbucurătoare, la ficare obstacol trecut şi gândul că "da, ai reuşit să faci/să treci peste asta. Şi btw, nimic nu mai pare mai bun, mai frumos şi mai aşteptat ca atunci când ştii că ai meritat aceasta din plin.Iar în fiecare weekend când pleci acasă, nimic nu face să înflorească sufletul atât de frumos cum o fac :vederea unor simple frunze ruginite, castane căzute prin curtea şcolii dragi, ciocleje aranjate rânduri pe la porţile oamenilor, şi acest miros dulce de must, sau miros de pâine coaptă de mâini obosite de muncă;nimic, dar nimic nu poate să echivaleze cu mirosul casei şi satului natal. Nimic nu e uşor în viaţă dar trebuie de trecut peste toate, căci fiecare zi e irepetabilă, fiecare zi merită trăită, bună sau rea ea trece, şi nu trebuie să aştepţi oameni, momente, lucruri care să te facă fericit, trebuie să înveţi un lucru esenţial în zilele noastre: să-ţi găseşti singur motive de a fi fericit, putem spune a kind of:

PS: şi da, la noi sunt cele mai frumoase toamne(le), la Moldova toamnele <3

nu am prea mult timp la dispozitie si nici macar diacritice la moment...dar am enoooorm de multe lucruri de povestit, o memorie de vre-o 200 gb plina de fetse si senzatii noi si just one more thing to say today :

PS: to be continued....