Despre comparații

Iată, nu știu, facem noi ce facem și, tot ne trezim că facem comparații sau sîntem comparați.Că acela e mai bun, mai rău, că are bani mai mulți, că arată mai bine sau are o mașină mai scumpă, că acela e mai educat iar celălalt e mult mai neserios și tot așa mai departe.De obicei ne comparăm pe noi cu alte persoane și sîntem comparați la rîndul nostru cu cineva.Întotdeauna vrem să fim mai buni, să reușim într-un anumit domeniu, ne comparăm în continuu cu colegii de școală, universitate mai apoi de serviciu.Oricât de buni prieteni nu ne-ar fi ei, oricum mereu îi vom privi într-o mai mare sau mai mică măsură ca pe niște concurenți.Pentru că, într-adevăr, viața toată e o veșnică bătălie, o eternă concurență unde supraviețuiește cel mai bun și mai puternic.Dacă suntem întrecuți la studii, job sau oriunde nu ne petrecem timpul, activități extrcurriculare chiar- tindem să ne comparăm cu cel care conduce, care e primul în toate și reușește totul cu ușurință( așa ni se pare numai nouă, căci de fapt numai cel ce simte asta pe pielea lui, știe cît de greu poate fi).Ne comparăm cu ceilalți și tindem să fim ca ei, să atingem performanțele lor, uitând pur și simplu că nu toți sîntem egali, că nu toți avem aceleași abilități, nu toți pot fi genii în matematică sau astronomie de ex. ci trebuie să ne găsim punctul nostru forte și să lucrăm asupra lui. Uneori să recunoaștem, comparația face bine.Adică, te îndeamnă să devii mai bun, să ajungi la un nivel anume, să urci încă o treaptă pe scara către succesul spre care tinzi. Dar uneori suntem atît de ”prinși” în procesul de observare a manifestăilor fructuoase a celoralți și în cel de comparare permanentă încît uităm să ne mai prețuim pe noi înșine sau să ne bucurăm de micile succese.
Însă cel mai dureros fel de comparație e totuși făcut de cel din jur, care în special uneori habar nu au ce fel de om ești, ce capacități posezi ( sau ce capacități nu posezi uneori ca să poți fi pus la nivelul altora) dar iată așa judecă, comentează, compară, aruncă cu noroi aducînd stima de sine la valoarea cu zero.Și mai ales de-ar fi vorba de străini, mai calea valea, dar cînd se apucă oamenii apropiați să-ți citească lecții de viață cu fraze de genul :” ia uite la aia, ce bine învață și ce note mare are la matematică iar tu nici pînă la un 6 nu poți să ajungi” sau ” iac ăla a făcut așa și pe dincolo da tu, habar nu ai de nimic și nu ești în stare să faci vr-o ceva util”. Și astea-s doar niște exemple banale, pe cînd în realitate știm mulți din noi, că lucrurile stau cu totul altfel, iar ex. astea apar ca o ploaie de săgeți cu venin înfipte în spate.Și cum să răspundem la toate astea, că doar nu ne vom certa în continuu, cu asta nu vom rezolva nimic, la fel și reproșurile sunt inutile. Trebuie să încetăm să comparăm, să cerem de la oameni ceea ce nu sînt cu pretextul că așa am văzut la altcineva sau așa e la modă. Nu sîntem haine să fim remodelate după cum vine moda în fiece sezon, fiind de atîtea ori remodelate, riscăm să ne pierdem nu numai din formă, stil dar să ajungem pustii, seci, niște ființe din plastilină care trăiesc fără personalitate și ascultă de comenzi din exterior.Unica comparație pe care o putem face e : comparația noastră cu Noi înșine, Eu-ul de azi cu cel de ieri și cu cel de mîine.În fiecare zi să ne străduim să fim un pic mai buni ca ieri și un pic mai aproape de ”mai bunul de mâine”. Să investim în persoana proprie, să ne schimbăm în bine pe noi, nu să trăim observînd performanțele altora, noi nu sîntem ei așa cum nici ei nu sînt noi, așa că decît să invidiem succesul altora mai bine să devenim noi mândria altora, fir cu fir și pas cu pas, putem deveni ceea spre ce tindem, realiza ceea ne dorim.Și să nu uităm ce spune Theodore Roosevelt

deci să nu ne lăsăm privați de fericire.

Toți sau cel puțin majoritatea își doresc acum în vacanță și în special de sărbători să petreacă timpul într-un mod cât mai frumos, gălăgios, distractiv, alături de lume multă, muzică la maxim, chefuri pînă dimineața etc.Dar uneori tot ce-mi doresc e să evadez undeva departe, într-un ținut îndepărtat și uitat de lume, înconjurat de brazi și pini, cu zăpada pînă la genunchi.Să mă refugiez într-o căsuță veche și plină de povești prăfuite.Să stau zile întregi în fața focului arzînd, cu o carte bună și cu o cană enoooormă de ciocolată fierbinte.Fără internet, fără știri stupide și scandaluri stresante, fără telefon, fără oamenii ce te obosesc și irită zilnic.O cămăruță mică, drăguță, decorată cît mai natural pentru sărbători, cu rezerve de hrană și lemne pentru cîteva zile.Și să ningă, să ningă încetișor, cu fulgi pufoși și mășcați, să ningă ca-n povești....să ningă peste povestea de iarnă imaginată.

4 Noiembrie, 2012

Am o groază de eșarfe, dar port doar câteva din ele.
Întotdeauna obișnuiesc să spun că sunt ok, deși știu că nu sunt, și doar puțini oameni din viața mea ajung să știe adevărul, sau își dau ei singuri seama, de aceea și îmi sunt mai apropiați decât restul.
Am mereu o groază de lucruri de făcut dar nu le fac niciodată,cel puțin nu pe toate, cel puțin nu la timp, întotdeauna ajung să anulez, să amân, să trimit dracului pur și simplu.
Îmi plac oamenii, dar nu-i am decât pe câțiva la inimă, pe unii nu-i pot suporta defel, deși trebuie în majoritatea cazurilor.
Vreau ca oamenii să-mi ia ideile în serios, deși eu singură nu prea dau 2 bani pe ideile unora, (because they just sound sooo stupid).
Am o grămadă de cărți și totuși citesc atât de puțin și atât de rar.
Obișnuisc să cumpăr o mulțime de oje ca să-mi fie lene apoi să-mi vopsesc unghiile și să le țin până se usucă iar apoi să le arunc și să caut altele noi.
Îmi fac o infinitate de iluzii, vise, planuri ca mai apoi să mă plâng că nimic din toate astea nu s-a îndeplinit și realitatea e prea crudă.Well, cause "when u're dreaming with a broken heart, the waking up is the hardest part". Dar trebuie să te trezești, nu poți trăi mereu în adormire, nu poți amorți în deziluzii.U have to move on și să-ț vezi de viața ta, nu poți permite să hrănești satisfacția cuiva privindu-te cum cazi. Tre să renaști din propria cenușă ca pasărea Phoenix. Uită ceea ce te-a rănit dar nu uita ceea ce te-a făcut mai puternic.
Happiness is expensive

, but is worth fighting for.

Înțeleg că școala/universitatea sunt importante, adică oricum fără un act ce confirmă că ai finisat liceul acum, sau că deții studii superioare ești privit cu ochi suspicioși de către anagajatori sau în general de către anumite cercuri din societate. Însă adevărata valoare a studiilor și-a cam pierdut din luciu de-a lungul anilor, acum /școlile/colegiile/universitățile au devenit mai mult mașini de scos hârtii semi valoroase ce pretind a arăta capacitatea de gândire, abilitatea de a lucra sau impresionantele calități pe care unii oameni tind să le aibă și crezând că le au dacă prezintă un simplu act, care ar trebui să recunoaștem nu prea mai face 2 bani. Cum spunea cineva ”notele sunt doar niște cifre”, niște cifre însă care totuși tind să aibă un loc atât de important în viața noastră, deseori fiind puse pe prim plan chiar, și ar trebui să ne întrebăm : de ce?!... În fond noi singuri permitem asta, deși sîntem în mare parte constrânși de împrejurări. Și nu cred că e greșit să afirm că pe cât de importante ar părea să fie instituțiile de învățământ, pe atât de mult nu pot să nu observ că tot ceea ce primim de la ele e de fapt teorie seacă și multă, multă vorbăraie despre cum această presupusă teorie ne va ajuta să devenim oameni de succes pe viitor, adevărul fiind de fapt că primind asemenea educație, ajungem în final tot să lucrăm în calitate de chelneri sau vânzători....Ceea ce vreau să spun e de fapt, că ”școlile” în general, nu ne învață chestii elementare, cu adevărat importante, acele chestii care ne-ar ajuta să supraviețuim, da să suraviețuim, pentru că în țara și societatea în care ne aflăm, nu prea poți folosi termenul de simplu : ” a trăi sau viețui”. La școală nu ne învață cum să iubim pe cineva, cum să ținem la oameni așa încât să nu-i pierdem atât de ușor și cum să trecem mai ușor peste o despărțire; nu ne învață cum să ne purtăm cu oamenii, cu toate tipurile de oameni, nu doar cei care sunt medici sau profesori, ci toți acei oameni de rând, sau bolnavi sau copii naivi ce visează să ajungă ca noi poate; nu te învață ce să spui unui om care e pe moarte, sau cum să susții o persoană care nu mai vede decât negru și gri pe lume. Școala nu te învață cum să eviți rutina, să-ți faci viața mai bună cu ceea ce ai fără a trăi cu gândul că trebuie mereu bani ca să obții ceea ce vrei. Ceea ce face școala, e să creeze o iluzie a unei lumi mai bune, o lume pentru care ea cică ne-ar pregăti să trăim în când de fapt această lume nu există. În opinia mea, școala nu oferă decât câteva procente sărăcăcioase de cunoștințe importante pe care ar trebui să le posedăm iar restul le primim oricum de la cealaltă școală, mult mai dură și dificilă, cea a vieții.Ne lăsăm conduși de stereotipul actelor/banilor/ școlilor prestigioase ca fiind adevăratele valori în viața noastră, ca să realizăm în final că toate astea nu ne învață practic nimic important sau folositor.

“Friendship is born at that moment when one person says to another: “What! You too? I thought I was the only one.”
C.S. Lewis”

Well, deci poate că așa a început și prietenia noastră, sau poate nu, nici nu-mi mai amintesc deși a trecut cam un an de când am realizat că o persoană pe care înainte abia de o cunoșteam, a reușit să intre pe ușa principală din inima și mintea mea, fiindu-mi părtașă de atunci înainte la câte bune la tot atâtea (ei de fapt o groază de mai multe) rele xD. A pornit totul de la coafuri, totuși cred, un punct de pornire banal pentru unii, dar care însă încetul cu încetul a dus la o prietenie și mai mult chiar, am găsit o adevărată surioară mai mică pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Despre prietenii și prieteni s-ar putea multe spune, să ridice în slăvi prieteniile și laude e fiecare în stare, sau să descriem cât de perfect e prietenul X sau Y, sau cât de mare perioada de când se cunosc, sau cât de mult timp au petrecut împreună.Pentru mine, nu e deloc exact așa, pentru că mi-am dat seama, că există oameni cu care e destul ca să petreci câteva zile, să schimbi câteva vorbe și tot așa de acum încolo să fiți nedespărțiți. Și cel mai important e că ai libertatea totală în prezența acestor oameni, poți povesti orice întâmplare penibilă( de cele mai multe ori ea e alături atunci anyway :D), orice amintire lacrimogenă sau dureroasă, ea știe toate detaliile unui event din viața ta și nu se împotrivește să le mai asculte încă o dată dacă tu ești atât de obsedată de asta, ea știe cum și când să vorbească, așa încât să cunoști adevărul dar totodată asta să nu sune a critică, moft sau orice altceva. Cu ea poți să vorbești la nesfârșit despre ceva sau cineva și niciodată să te saturi sau să te superi.Un secret e un secret cu ea și nu o bîrfă pe care o află încă câteva zeci sau sute de persoane apoi. Adevărurile sună atât de dulci încât nu mai e nevoie după asta să vorbești pe la spate sau să spui altora o chestie deranjantă la ea, doar sinceritate, doar naturalețe. Însă desigur nu e loc dea prea multă seriozitate aici.Unde s-a mai întâlnit așa ceva la ”2 monkeys”?! xD Și nu e obligatoriu să vorbim în fiecare zi sau toată ziua pentru că oricât de mult timp nu trece după fiecare revedere sau conversație, îți ia atât de puțin efort și timp să realizezi că nimic nu s-a schimbat de fapt, că sunteți în continuare prietene atât de bune. O prietenie ca asta te învață o groază de lucruri dar în primul rând : să iubești sincer, să protejezi cu adevărat, să vorbești sincer și să lupți no matter what.

They all want cars, flowers, diamonds, money, houses or fame...I've a got a true friend and that's enough for me.




Actually am îndrugat atâtea mai sus... Era de ajuns un simplu La Mulți Ani, nu ?! :D





dar



PS: nu uita vreodată



că:

August 27, 2012

Oamenii cred că te cunosc.Ei cred că știu cum (te) controlezi sau faci față anumitor situații.Dar de fapt, nimeni nu știe nimic.Nimeni nu știe ce se întâmplă după ce pleci și rămâi singur, când stai pur și simplu întins pe pat sau iei micul dejun, în singurătate și îți vine să urli sau să țipi cât de tare pot corzile vocale să te țină.Nimeni nu știe ce trece atunci prin capul tău- cât de mare e cocktail-ul de emoții amestecate acolo: plictiseală, supărare, dispreț, vină, dezamăgiri, tristețe.Și nici măcar nu e vina lor, a oamenilor. Adică ei nici măcar nu știu nimic doar. Se prefac și ei ca și tine și cred spun că totul îți merge bine când de fapt e exact invers.Și asta îi face pe toți să se simtă bine.Pe toți, mai puțin pe tine.

Medical records

Vreau să știu câte zgârâieturi ai
câte vânătăi
și vreau să-ți memorez forma limbii.
Vreau să urc curba regiunii tale lombare
și să-ți număr vertebrele
coastele
degetele
senzațiile ce-ți provoacă piele de găină.
Vreau să compar mărimea mâinilor mele cu ale tale.
Vreau să fac o radiografie plămânilor tăi
să văd ce aer conține cutia toracică
pentru că apariția ta mă lasă cu siguranță fără suflare.
Vreau să văd ce grupă sanguină ai
să simt cât de fierbinte e sângele ce ți se scurge prin capilare.
Vreau să-ți ghicesc în palmă să văd câți copii o să a(vem)i.
Vreau să caut în retină imaginea chipului meu.
Vreau să știu câți kilometri ai străbătut ca destinul să ne întâlnească.
Vreau să aflu câtor stele căzătoare ți-ai încredințat visele.
Vreau să analizez topografia anatomiei tale
și să vorbesc fluent limba corpului tău.
Vreau întreg corpul tău, întregul Tu.