O lămâie cu capul în nori

Vreau o felie din gutuia de pe cer
Să-mi umplu cerul minții mele cu lumină
Spre întuneric n-am să mai ader,
Şi dacă viața-n fir de iarbă se anină.


Simt cum dorința crește-n mine
Şi se preface dulce într-o lămâie
Se sparge-n mii de cioburi,n-o pot tine
Şi doar o pată de nectar o să rămâie.

Şi urcă lin spre bolta înstelată
Se așează peste pânza de azur,
Mi se preface în tăcere mai curată
Decât în inima ce-i plină de cusur.

Pe veci,rămâne-va acolo
Ca să o vezi apoi la geam în miez de noapte,
Dar nu se va întoarce,căci Apollo
N-o mai suportă în firavu-i târâm de șoapte.

De acolo sus,lumina-i rece va veghea etern
Spre planeta asta prea enorm-îndepărtată
Şi, chiar de ve-i visa-o,în rai sau în infern,
Pe cer ea va rămâne,venind doar- niciodată.