Postări
Primăvară iar. Cu ploi, noroi, frig de-ți ies dimineața aburi din gură, cer posomorât și plin de nori întunecați de supărare dar totuși e primăvară- cu flori de cireș pe la garduri, iarbă verde și fragedă pe câmpii, ciripit de păsări, copii veseli și neastâmpărați care mai mult ca oricine au dus dorul mângâierii fine a razelor de soare pe frunțile încruntate de atâta stat în casă și privit pe la fereastră.
Dar totuși nu mai e nimic ca înainte. Nici măcar acești copii, nu, nu ei de fapt nu sînt deloc așa cum eram noi la vârsta lor. Nu că aș vrea să-i condamn ci pur și simplu vreau să mă laud un pic cu farmecul copilăriei noastre care s-a pierdut cred pentru totdeauna, adică nu le mai e interesant sau captivant copiilor de astăzi.
Noi ne petreceam cam toată ziua în drum la joacă pe când azi de obicei mai toți sunt închiși într-o mini închisoare de bună voie denumit mai simplu spațiu computer-scaun, sau pat whatever.
Azi bomboanele chupa chups sunt demodate, țigările-s mai la modă după unii.Și unde-s copilașii inocenți?! desigur s-au transformat în niște ” I don't give a damn about anything & anybody and I'm proud to act like that” . Teme pentru acasă? huh, cine le mai face...poate doar coșul de gunoi unde ajung deseori. Visam cândva să am telefon mobil pe cînd acum cineva îl folosește chiar în timpul orei.Pedepse pentru că nu făcusem ceva? Erau groaznice, vri-o lună fără să ieșim cu prietenii sau în general undeva...era un coșmar..acum benevol stau toți în odaie, cu computerul în față, chat-uind cu prietenii oricum all day & all night.
Fanta și Coca Cola nu prea mai e pe gustu nimănui, numai dacă nu-s combinate cu alcool care-i mai cool acum. De biciclete s-a uitat total, de ce mai e nevoie de ele când există mașini. Senzația de ”zbor” era cândva provocată de legănatul în scrânciob.Săruturile s-au transformat în sex. Își mai amintește cineva de timpul când ”protecție ” însemna să porți cască dacă mergeai cu motocicleta; de timpurile când umerii tatei erau cel mai înalt loc de pe planetă iar mama era eroul ce mă salva din orice situație.Cei mai grozavi dușmani erau verișorii sau copiii prietenei mamei care veneau în vizită și cu care erai nevoit să-ți împarți jucăriile.Cursele de viteză se refereau la cine aleargă mai repede nu la curse nebunești de mașini iar războiul era doar denumirea jocului pe care-l jucam cu băieții în mahala cu bețe pe post de pistoale.Nu era nimic indecent în a purta o fustă și asta nu stârnea zeci de comentarii la spatele tău. Pijama party-urile devin urgii cu alcool și alte lucruri. Încrederea dispare și totul devine imposibil.Societatea întreagă e a kinda of cu capul în jos....Și unde-s timpurile când genunchii zgîriați erau cea mai groaznică durere ever iar deciziile grele erau doar ceva de genul: ce culoare să aleg ca să colorez petalele florii desenate.”La revedere” însemna că ne vedem mâine sau curând și nu niciodată ca acum.Până și 2+2 nu mai e așa acum ci e 2*(5+7)6=5x/78 . Chiar noi înșine devenim ceea ce am spus că nu vom lăsa să ajungem nicicând.Acum nu înțeleg doar un singur lucru: de ce vroiam să creștem atât de repede?!
