duminică, 27 martie 2011

Sun&Mo(o)n day suck


Da,oficial aşa e,şi anume ce perioadă-a 2-a jumătate a zilei de duminică şi prima jumătate a celei de luni. Un calvar,nu alta.După ce mă trezesc din somnul dulce al amintirilor de after sâmbătă seara -mă trezesc cu un cucui grozav,asta după lovirea mea zdravănă cu realitatea cruntă ce mă aşteaptă în cotinuarea orelor ce vor trece mai apoi,de fapt nu vor trece dar vor zbura cu viteza luminii-într-adins pentru a-mi reaminti că sunt la cheremul lor şi ar fi bine să mă grăbesc ca să reuşesc să le fac pe toate cele scrise in orarul imaginar-cu toate că oricum asta e imposibil.
După ce sorb cafeaua care s-a făcut şi ea amară de ciudă că azi îi vor acorda mai puţin timp ca de obicei,tot încerc cumva să mă eschivez cam aproape până seara de făcutu temelor)).Fără succes însă ,manualele zâmbesc răutăcioase de pe masă,făcând din ochi supărate că-s tratate fără nici o atenţie de 3 zile aproape.Conştiinţa se face cât un purice-şi de frică să nu dea nas in nas mâine cu vre-o notă a naibii de proastă,se aşează strâmbând din nas la masă.Pune mâina pe stilou,ca mai apoi eschivându-se să înceapă a căuta nod in papură referitor condiţiilor de studiat presupuse.Ba.,că nu se apucă de lucru-fără un măr sau o ceaşcă de ceai,ba că nu poate lucra fără muzică,apoi culmea neruşinării-spune că e prea gălăgie. Ar cere ea poate şi o cafea dar nu mai are tupeul;după ce soarbe o gură de ceai călduţ,zâmbeşte înăcrită un pic apoi lucrează încet,tărăgănat,cu paşi de melci,cu pauze luuuuungi şi căscat la fiecare 3 min.Oftează adânc ,mai bagă un caiet or manual prin geantă,care râd nervos şi bănuitor la faptul că-s părăsite în întunecimea şi înghesuiala de acolo.Apoi la ore târzii în noapte,ochii sătui şi indignaţi la culme de exploatarea neomenească,ameninţă cu ardoare că-şi vor cere dreptul la odihnă acolo sus.Mintea obosită şi ea,îi aude de acolo de sus,dar nu are voie să le permită retragerea-va avea tăieri din salariu mari-dacă o face.Inima,mai blândă însă-îi compătimeşte cu drag şi permiţându-le călatoria bine meritată în lumea viselor-îi petrece cu lacrimi de emoţie la culcare.Aceştia fericiţi nevoie mare,ascultă cuminte permisiunea şi pe muţite îşi iau rămas bun de la colegii de lucru-care mâine,la fel ca ei-vor fi nevoiţi să asiste la lungile şi plicitisitoarele ore,să fie activi,să asculte şi să povestească tot la ce s-au chinuit astăzi să lucreze.
Mâine dimineaţă,deşteptătorul care credeţi-mă că urăşte şi el trezitul dimineaţă,va trezi cu chiu cu vai toate celulele mele leneşe pentru a le trimite la şcoală.După ce-şi vor urma ritualul de fiecare dimineaţă,voi lua toate amintirile,zâmbetele ,problemele,visele şi speranţele mele şi voi merge acolo unde voi petrece cele mai chinuitoare ore din viaţa de fiecare luni.
Şi după ce clopoţelul va suna sfârşitul ultimei ore,voi fi cel mai fericit omuleţ din lume-căci începe o altă jumatate de zi,când pot să mă îmbăt de fericire,când mâinile şi ochii vor fi prieteni cu stilourile ,cu manualele,vor petrece măcar şi toată noaptea cu ele alături...De ce?!..pentru că mâine e o nouă zi-mâine e Marţi 

sâmbătă, 26 martie 2011

Are u sure you want to fall in love with me?!


Ei bine dacă ţi-ar da prin cap vreodată aşa idee cum ar fi .......de exemplu să te îndrăgosteşti de mine,păi atunci chiar habar nu ai în ce te bagi.Deci,cred că ar trebui să fiu sinceră-pentru că da,nici nu-ţi imaginezi ce riscuri îţi asumi.
Da,în primul rând asta ar însemna că trebuie să te îndrăgosteşti şi de toate insecurităţile,temerile şi obsesia mea de a-mi păsa cam ce crede fiecare al 2-lea despre mine.
Trebuie să te îndrăgosteşti şi de imaturitatea mea,cu toate că „gradul meu de maturitate depinde mai mult de persoana lângă care mă aflu”-şi atunci cu atât mai mult că aflându-mă lângă tine aş putea cu uşurinţă să mă port ca un copil răsfăţat,atunci chiar nu ştiu ce te-ai face.)) Şi da,trebuie să te împaci cu constanta mea nevoie de a fi iubită*(precizez sincer!);apreciată (numai la justa valoare te asigur,nu cer nimic mai mult);sensibilitatea mea hiperactivă :uneori-(pot plânge la cântece-nu,nu la cele a lu’Celine Dion-când moare şi Leo in Titanic, da chiar la piesele pozitive); dependenţa mea de internet heh).
Apoi ştiai că te îndrăgosteşti de trecutul meu problematic*,de speranţele şi visele mele,de romantismul meu exagerat uneori?! Dacă te îndrăgosteşti de mine –te indrăgosteşti de ura mea de sine(din cele mai proaste zile ale existenţei),de imperfecţiunile şi defectele mele şi de concepţia cum că nimeni nu m-ar putea iubi vreodată.


Dar,te îndrăgosteşti deasemenea de felul cum zâmbesc ochii mei când sunt cu tine,de mesajele mele prin care-ţi voi ura în fiecare dimineaţă să ai o zi minunată..Te îndrăgosteşti de ocazionalele mele gânduri sau vorbe provocatoare or amuzante pe care ţi le spun,de faptul cum roşesc când lumea mă întreabă de tine.Te îndrăgosteşti de gândul că ştii că te am în gând 24 din 7.şi de faptul că deşi voi avea 1001 unu de lucruri care să mă preocupe tot tu vei fi preocuparea nr.1. ,Şi pentru mine ştii care va fi cel mai important lucru?! :.....



................. faptul că te îndrăgosteşti de mine în pofida faptului că eu credeam că asta e imposibil.

marți, 22 martie 2011

8 Martie



Pentru mine nu contează faptul că sărbătoarea aceasta a trecut demult deja.
Pentru mine nu contează nici faptul că ziua de 8 martie –a fost o zi friguroasă în general.
Pentru mine nu contează nici faptul că a fost oficial-ziua Femeii,s-au spus prea multe despre asta deja..
Pentru mine nu contează nici faptul că am irosit jumătate de zi pentru somn.
Pentru mine nu contează nici faptul că am petrecut în ziua asta acasă-numai vre-o 3 ore,şi acelea seara târziu.
Pentru mine nu contează nici faptul că am primit lalele,deşi îmi doream foarte mult ghiocei.
Pentru mine nu contează nici faptul că nu am primti urări de la cei care mă aşteptam un pic mai mult că voi primi.
Pentru mine nu contează nici faptul că nu am reuşit să mă întâlnesc cu prietenele-ca să organizăm un chef pe cinste.
Pentru mine nu contează nici faptul că am primit un cadou „roz”,deşi rozul nu a fost niciodată culoarea mea preferată.
Pentru mine nu contează nici faptul că deşi de obicei port mărţişor,anume în ziua asta nu l-am purtat.


Pentru mine contează faptul că am primit cel mai frumos cadou de 8 Martie-o noapte de neuitat alături de Richard Durand&Co.,alături de prieteni şi persoane extrem de speciale.Uite pentru asta cel mai sincer şi cel mai mare mulțumesc acelei zile!

PS: iac aşa!

vineri, 18 martie 2011

Despre „postul meu.” Ciudat ..sau spune „Nu cafelei”


De abia a trecut cu greu peste o săptămână şi sa şi dus deja pe apa sâmbetei.Micul meu (care mic,de fapt pentru mine era enorm de mare) experiment-a eşuat! Îmi propusesem să nu beau cafea o lună. Am renunţat aşadar la toate tipurile de droguri..ăăă adică cafea-neagră,de orz,cu lapte,cacao cu lapte,cappucino;absolut totul. O săptămână şi jumătate cam cât am rezistat tentaţiilor a fost un adevărat chin.Cu siguranţă că visele mele,pe care nu mi le amintesc din păcate -includeau cafea în doze mari.N-am făcut experimentul din simplu motiv,ci pentru a-mi normaliza regimul de somn cred,care recunosc că deşi si-a revenit la normal nu s-a vindecat cu totul.Mai am probleme cu trezitul cât şi adormitul ,dar la sigur nu mai e vorba aici de cafea,dar de alte lucruri.N-am rezistat până la capăt şi mi-am dat seama încă o dată că nu pot face nimic-I'm addicted to coffee.Dar anyway,cafeaua cu lapte nu dăunează atât de mult ca cea neagră(pe aia chiar că rar de tot o consum).În fond-I have one life to live,peste o lună aş putea fi şi prin rai deja,şi dacă îngerii nu beau cafea ce mă fac eu ?! :D So,deşi nu mai renunţ la cafea pe aşa peroade mari*,am hotărât să beau cafea doar în weekend şi în cazuri excepţionale.Azi e unul din ele şi mai e şi Friday-deci coffe(w)ekend! 

marți, 1 martie 2011

maybe it hurts,but so it is

Goodbye february,Hello March


Prima zi de primăvară a trecut repede cu tot cu fulgii ei dansând prin văzduh,cu toate plângerile privind faptul că ar fi ea cam zgârcită pentru o aşa sărbătoare, cu mărţişoare dăruite pe la recreaţii şi urări simple dar sincere ,venite din inimă.Soarele a fost şi azi rezervat,apărând doar pe ici colo pe scena cerească zâmbind rece şi făcând cu ochii precum că:"las că vă bucur eu cu cântece curând".Iarbă verde încă nu a răsărit din câte ştiu,şi ghiocei încă n-am primit deşi sper că au răsărit pe meleagurile noastre!Aş vrea sincer să vă urez un buchet de clipe speciale ce las să răsară în viaţa voastră măcar cum or fi răsărit ghioceii într-o altă viaţa unde nu au avut nenorocu să fie inscrişi in cartea roşie.Iar soarele ce a promis ceva sublim astăzi să nu-şi uite promisiunea şi cu razele-i fie să topească nu numai zăpada dar şi oboseala şi grijile de pe chipul tuturor.Să purtaţi nu numai în cele 3 luni ale primăverii dar intregul an, prospeţimea şi bucuria reînvierii naturii.Albul şi roşul mărţişorului să păstreze pe veci puritatea spiritului şi să ţie focul inimilor pe veci aprins!