Toți sau cel puțin majoritatea își doresc acum în vacanță și în special de sărbători să petreacă timpul într-un mod cât mai frumos, gălăgios, distractiv, alături de lume multă, muzică la maxim, chefuri pînă dimineața etc.Dar uneori tot ce-mi doresc e să evadez undeva departe, într-un ținut îndepărtat și uitat de lume, înconjurat de brazi și pini, cu zăpada pînă la genunchi.Să mă refugiez într-o căsuță veche și plină de povești prăfuite.Să stau zile întregi în fața focului arzînd, cu o carte bună și cu o cană enoooormă de ciocolată fierbinte.Fără internet, fără știri stupide și scandaluri stresante, fără telefon, fără oamenii ce te obosesc și irită zilnic.O cămăruță mică, drăguță, decorată cît mai natural pentru sărbători, cu rezerve de hrană și lemne pentru cîteva zile.Și să ningă, să ningă încetișor, cu fulgi pufoși și mășcați, să ningă ca-n povești....să ningă peste povestea de iarnă imaginată.

4 Noiembrie, 2012

Am o groază de eșarfe, dar port doar câteva din ele.
Întotdeauna obișnuiesc să spun că sunt ok, deși știu că nu sunt, și doar puțini oameni din viața mea ajung să știe adevărul, sau își dau ei singuri seama, de aceea și îmi sunt mai apropiați decât restul.
Am mereu o groază de lucruri de făcut dar nu le fac niciodată,cel puțin nu pe toate, cel puțin nu la timp, întotdeauna ajung să anulez, să amân, să trimit dracului pur și simplu.
Îmi plac oamenii, dar nu-i am decât pe câțiva la inimă, pe unii nu-i pot suporta defel, deși trebuie în majoritatea cazurilor.
Vreau ca oamenii să-mi ia ideile în serios, deși eu singură nu prea dau 2 bani pe ideile unora, (because they just sound sooo stupid).
Am o grămadă de cărți și totuși citesc atât de puțin și atât de rar.
Obișnuisc să cumpăr o mulțime de oje ca să-mi fie lene apoi să-mi vopsesc unghiile și să le țin până se usucă iar apoi să le arunc și să caut altele noi.
Îmi fac o infinitate de iluzii, vise, planuri ca mai apoi să mă plâng că nimic din toate astea nu s-a îndeplinit și realitatea e prea crudă.Well, cause "when u're dreaming with a broken heart, the waking up is the hardest part". Dar trebuie să te trezești, nu poți trăi mereu în adormire, nu poți amorți în deziluzii.U have to move on și să-ț vezi de viața ta, nu poți permite să hrănești satisfacția cuiva privindu-te cum cazi. Tre să renaști din propria cenușă ca pasărea Phoenix. Uită ceea ce te-a rănit dar nu uita ceea ce te-a făcut mai puternic.
Happiness is expensive

, but is worth fighting for.

Înțeleg că școala/universitatea sunt importante, adică oricum fără un act ce confirmă că ai finisat liceul acum, sau că deții studii superioare ești privit cu ochi suspicioși de către anagajatori sau în general de către anumite cercuri din societate. Însă adevărata valoare a studiilor și-a cam pierdut din luciu de-a lungul anilor, acum /școlile/colegiile/universitățile au devenit mai mult mașini de scos hârtii semi valoroase ce pretind a arăta capacitatea de gândire, abilitatea de a lucra sau impresionantele calități pe care unii oameni tind să le aibă și crezând că le au dacă prezintă un simplu act, care ar trebui să recunoaștem nu prea mai face 2 bani. Cum spunea cineva ”notele sunt doar niște cifre”, niște cifre însă care totuși tind să aibă un loc atât de important în viața noastră, deseori fiind puse pe prim plan chiar, și ar trebui să ne întrebăm : de ce?!... În fond noi singuri permitem asta, deși sîntem în mare parte constrânși de împrejurări. Și nu cred că e greșit să afirm că pe cât de importante ar părea să fie instituțiile de învățământ, pe atât de mult nu pot să nu observ că tot ceea ce primim de la ele e de fapt teorie seacă și multă, multă vorbăraie despre cum această presupusă teorie ne va ajuta să devenim oameni de succes pe viitor, adevărul fiind de fapt că primind asemenea educație, ajungem în final tot să lucrăm în calitate de chelneri sau vânzători....Ceea ce vreau să spun e de fapt, că ”școlile” în general, nu ne învață chestii elementare, cu adevărat importante, acele chestii care ne-ar ajuta să supraviețuim, da să suraviețuim, pentru că în țara și societatea în care ne aflăm, nu prea poți folosi termenul de simplu : ” a trăi sau viețui”. La școală nu ne învață cum să iubim pe cineva, cum să ținem la oameni așa încât să nu-i pierdem atât de ușor și cum să trecem mai ușor peste o despărțire; nu ne învață cum să ne purtăm cu oamenii, cu toate tipurile de oameni, nu doar cei care sunt medici sau profesori, ci toți acei oameni de rând, sau bolnavi sau copii naivi ce visează să ajungă ca noi poate; nu te învață ce să spui unui om care e pe moarte, sau cum să susții o persoană care nu mai vede decât negru și gri pe lume. Școala nu te învață cum să eviți rutina, să-ți faci viața mai bună cu ceea ce ai fără a trăi cu gândul că trebuie mereu bani ca să obții ceea ce vrei. Ceea ce face școala, e să creeze o iluzie a unei lumi mai bune, o lume pentru care ea cică ne-ar pregăti să trăim în când de fapt această lume nu există. În opinia mea, școala nu oferă decât câteva procente sărăcăcioase de cunoștințe importante pe care ar trebui să le posedăm iar restul le primim oricum de la cealaltă școală, mult mai dură și dificilă, cea a vieții.Ne lăsăm conduși de stereotipul actelor/banilor/ școlilor prestigioase ca fiind adevăratele valori în viața noastră, ca să realizăm în final că toate astea nu ne învață practic nimic important sau folositor.

“Friendship is born at that moment when one person says to another: “What! You too? I thought I was the only one.”
C.S. Lewis”

Well, deci poate că așa a început și prietenia noastră, sau poate nu, nici nu-mi mai amintesc deși a trecut cam un an de când am realizat că o persoană pe care înainte abia de o cunoșteam, a reușit să intre pe ușa principală din inima și mintea mea, fiindu-mi părtașă de atunci înainte la câte bune la tot atâtea (ei de fapt o groază de mai multe) rele xD. A pornit totul de la coafuri, totuși cred, un punct de pornire banal pentru unii, dar care însă încetul cu încetul a dus la o prietenie și mai mult chiar, am găsit o adevărată surioară mai mică pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Despre prietenii și prieteni s-ar putea multe spune, să ridice în slăvi prieteniile și laude e fiecare în stare, sau să descriem cât de perfect e prietenul X sau Y, sau cât de mare perioada de când se cunosc, sau cât de mult timp au petrecut împreună.Pentru mine, nu e deloc exact așa, pentru că mi-am dat seama, că există oameni cu care e destul ca să petreci câteva zile, să schimbi câteva vorbe și tot așa de acum încolo să fiți nedespărțiți. Și cel mai important e că ai libertatea totală în prezența acestor oameni, poți povesti orice întâmplare penibilă( de cele mai multe ori ea e alături atunci anyway :D), orice amintire lacrimogenă sau dureroasă, ea știe toate detaliile unui event din viața ta și nu se împotrivește să le mai asculte încă o dată dacă tu ești atât de obsedată de asta, ea știe cum și când să vorbească, așa încât să cunoști adevărul dar totodată asta să nu sune a critică, moft sau orice altceva. Cu ea poți să vorbești la nesfârșit despre ceva sau cineva și niciodată să te saturi sau să te superi.Un secret e un secret cu ea și nu o bîrfă pe care o află încă câteva zeci sau sute de persoane apoi. Adevărurile sună atât de dulci încât nu mai e nevoie după asta să vorbești pe la spate sau să spui altora o chestie deranjantă la ea, doar sinceritate, doar naturalețe. Însă desigur nu e loc dea prea multă seriozitate aici.Unde s-a mai întâlnit așa ceva la ”2 monkeys”?! xD Și nu e obligatoriu să vorbim în fiecare zi sau toată ziua pentru că oricât de mult timp nu trece după fiecare revedere sau conversație, îți ia atât de puțin efort și timp să realizezi că nimic nu s-a schimbat de fapt, că sunteți în continuare prietene atât de bune. O prietenie ca asta te învață o groază de lucruri dar în primul rând : să iubești sincer, să protejezi cu adevărat, să vorbești sincer și să lupți no matter what.

They all want cars, flowers, diamonds, money, houses or fame...I've a got a true friend and that's enough for me.




Actually am îndrugat atâtea mai sus... Era de ajuns un simplu La Mulți Ani, nu ?! :D





dar



PS: nu uita vreodată



că:

August 27, 2012

Oamenii cred că te cunosc.Ei cred că știu cum (te) controlezi sau faci față anumitor situații.Dar de fapt, nimeni nu știe nimic.Nimeni nu știe ce se întâmplă după ce pleci și rămâi singur, când stai pur și simplu întins pe pat sau iei micul dejun, în singurătate și îți vine să urli sau să țipi cât de tare pot corzile vocale să te țină.Nimeni nu știe ce trece atunci prin capul tău- cât de mare e cocktail-ul de emoții amestecate acolo: plictiseală, supărare, dispreț, vină, dezamăgiri, tristețe.Și nici măcar nu e vina lor, a oamenilor. Adică ei nici măcar nu știu nimic doar. Se prefac și ei ca și tine și cred spun că totul îți merge bine când de fapt e exact invers.Și asta îi face pe toți să se simtă bine.Pe toți, mai puțin pe tine.

Medical records

Vreau să știu câte zgârâieturi ai
câte vânătăi
și vreau să-ți memorez forma limbii.
Vreau să urc curba regiunii tale lombare
și să-ți număr vertebrele
coastele
degetele
senzațiile ce-ți provoacă piele de găină.
Vreau să compar mărimea mâinilor mele cu ale tale.
Vreau să fac o radiografie plămânilor tăi
să văd ce aer conține cutia toracică
pentru că apariția ta mă lasă cu siguranță fără suflare.
Vreau să văd ce grupă sanguină ai
să simt cât de fierbinte e sângele ce ți se scurge prin capilare.
Vreau să-ți ghicesc în palmă să văd câți copii o să a(vem)i.
Vreau să caut în retină imaginea chipului meu.
Vreau să știu câți kilometri ai străbătut ca destinul să ne întâlnească.
Vreau să aflu câtor stele căzătoare ți-ai încredințat visele.
Vreau să analizez topografia anatomiei tale
și să vorbesc fluent limba corpului tău.
Vreau întreg corpul tău, întregul Tu.

Feelings....

"Feelings are so strange sometimes. The more you hide them, the more they show; the more you deny them, the more they grow.And the worst about it is that I can't even choose who I'm falling in love with.Actually my heart does this for me.And I can't put stop to my feelings, can't chase away them.I can't lie to myself either. My heart knows everything.She knows the truth all too well.Never got the way how does the heart chooses "the one". It's always so complicated.She lets him mistreat me, ignore me, hurt me, torture me and still chooses to stay with him.I wonder: why?!.Don't think I am so stupid to enjoy being hurt.It's because he brings happiness that covers all the pain, it's because I can see the good in him, it's because despite all the arguments, he is the one who makes me feel a certain way that no one else can ; I value that feeling because my brain won't allow him to leave my mind & my heart won't allow him to leave my life.

He was the worst kind of wrong . He was so wrong it felt right , and that made me feel completely out of control.

PS:and we kiss again and this time , it feels familiar. I know exactly how we fit together , his arm around my waist, my hands on his chest , the pressure of his lips on mine .We have each other memorised"

People change, memories don't

Primăvară iar. Cu ploi, noroi, frig de-ți ies dimineața aburi din gură, cer posomorât și plin de nori întunecați de supărare dar totuși e primăvară- cu flori de cireș pe la garduri, iarbă verde și fragedă pe câmpii, ciripit de păsări, copii veseli și neastâmpărați care mai mult ca oricine au dus dorul mângâierii fine a razelor de soare pe frunțile încruntate de atâta stat în casă și privit pe la fereastră.
Dar totuși nu mai e nimic ca înainte. Nici măcar acești copii, nu, nu ei de fapt nu sînt deloc așa cum eram noi la vârsta lor. Nu că aș vrea să-i condamn ci pur și simplu vreau să mă laud un pic cu farmecul copilăriei noastre care s-a pierdut cred pentru totdeauna, adică nu le mai e interesant sau captivant copiilor de astăzi.
Noi ne petreceam cam toată ziua în drum la joacă pe când azi de obicei mai toți sunt închiși într-o mini închisoare de bună voie denumit mai simplu spațiu computer-scaun, sau pat whatever.
Azi bomboanele chupa chups sunt demodate, țigările-s mai la modă după unii.Și unde-s copilașii inocenți?! desigur s-au transformat în niște ” I don't give a damn about anything & anybody and I'm proud to act like that” . Teme pentru acasă? huh, cine le mai face...poate doar coșul de gunoi unde ajung deseori. Visam cândva să am telefon mobil pe cînd acum cineva îl folosește chiar în timpul orei.Pedepse pentru că nu făcusem ceva? Erau groaznice, vri-o lună fără să ieșim cu prietenii sau în general undeva...era un coșmar..acum benevol stau toți în odaie, cu computerul în față, chat-uind cu prietenii oricum all day & all night.
Fanta și Coca Cola nu prea mai e pe gustu nimănui, numai dacă nu-s combinate cu alcool care-i mai cool acum. De biciclete s-a uitat total, de ce mai e nevoie de ele când există mașini. Senzația de ”zbor” era cândva provocată de legănatul în scrânciob.Săruturile s-au transformat în sex. Își mai amintește cineva de timpul când ”protecție ” însemna să porți cască dacă mergeai cu motocicleta; de timpurile când umerii tatei erau cel mai înalt loc de pe planetă iar mama era eroul ce mă salva din orice situație.Cei mai grozavi dușmani erau verișorii sau copiii prietenei mamei care veneau în vizită și cu care erai nevoit să-ți împarți jucăriile.Cursele de viteză se refereau la cine aleargă mai repede nu la curse nebunești de mașini iar războiul era doar denumirea jocului pe care-l jucam cu băieții în mahala cu bețe pe post de pistoale.Nu era nimic indecent în a purta o fustă și asta nu stârnea zeci de comentarii la spatele tău. Pijama party-urile devin urgii cu alcool și alte lucruri. Încrederea dispare și totul devine imposibil.Societatea întreagă e a kinda of cu capul în jos....Și unde-s timpurile când genunchii zgîriați erau cea mai groaznică durere ever iar deciziile grele erau doar ceva de genul: ce culoare să aleg ca să colorez petalele florii desenate.”La revedere” însemna că ne vedem mâine sau curând și nu niciodată ca acum.Până și 2+2 nu mai e așa acum ci e 2*(5+7)6=5x/78 . Chiar noi înșine devenim ceea ce am spus că nu vom lăsa să ajungem nicicând.Acum nu înțeleg doar un singur lucru: de ce vroiam să creștem atât de repede?!

La Mulţi Ani girafo!

A fost întotdeauna jurnalul meu viu, în care pot să scriu secrete fără a avea stilou la mine. A fost bucăţica de copilărie care mi-a îndulcit sufletul atunci cînd te copleşesc problemele vieţii. A fost întotdeauna coechipiera la cele mai nebunatice farse şi tovarăşa la cele mai incredibile aventuri.E fiinţa cu care pot să râd până la lacrimi sau să plâng în hohote.E ceva ce nu se defineşte, căci e mai mult decât o simplă prietenă, soră, verişoară sau whatever....girafă :)

Deci, Happy B'day! Se începe o perioadă extrem de frumoasă în care I wish that all your dreams and wishes come true <3

8 Martie

Atâtea urări, flori și mărțișoare......virtuale.Atâtea cuvinte frumoase rostite cândva de cineva iar acum transmise prin copy&paste la toate reprezentantele sexului frumos din lista de prieteni. Dintotdeauna mi-a plăcut această sărbătoare, 8 Martie. Mi-amintesc că de mic copil, pregăteam încă cu săptămâni bune înainte cadoul pentru mama iar apoi îmi frângeam căpșoru gândindu-mă unde să-l dosesc ca să nu-l găsească. Confecționam mereu felicitări de hârtie, coloram, încleiam diverse chestiuțe colorate ca în final să scriu 2 propoziții simple dar plămădite în cea mai caldă cămeruță a sufletului.Confecționam mărțișoare din ață alb cu roșu, și pe cât de simple erau acele banale noduri bicolore încâlcite, pe atât de iubite erau și cu drag purtate sub inimă. Desigur că e frumos să primești urări și felicitări dar e simplu banal și trist să știu că sunt copiate de pe diverse site-uri, să știu că mă felicită cineva din obligație și nu pentru că simte cu adevărat nevoia să spună ceva.Deși uneori zile ca astea fac să înțelegi totuși cine e cu adevărat lângă tine sau ține cu adevărat și cine nu. Uneori primești cuvinte frumoase de la oameni de la care nu te-ai așteptat deloc să primești atenție, iar cei pe care nici măcar prin cap să-ți treacă vreodată că nu-și vor aminti de tine-uită pur și simplu de tine.Și nu contează dacă își vor aminti pe urmă de acest lucru, e ridicol să mai crezi că cineva are nevoie de tine, după ce cu adevărat se avea nevoie de tine.
În fond, nu mă plâng deloc.Nici nu am pentru ce.Pur și simplu dezamăgirea are gust amar și nu credeam că voi servi și din asta în asemenea zi . Anyway am petrecut o zi minunată în sânul familiei.Am fost alături de cele mai scumpe ființe: mamă, bunică, mătuși. Am savurat momentul lângă cele mai extraordinare prietene din lume. Am simțit că sunt iubită, apreciată.Am fost fericită iar restul,......restul chiar nu mai contează.Trebuie să ne bucurăm în fiecare zi nu numai de 8 martie, pentru că în fond sunt atâtea motive să fii fericit.

E 4 martie deja dar timpu de afară nici pe departe nu poate fi numit primăvară. Frig, timp mohorât, cer arhiplin cu nori, zăpadă, vijelie, noroi, gânduri triste, singurătate și dor.

Iarno, y u no go home?!

Dedicat primăverii

Iarna se topește...Plânge de ciudă cu lacrimi de crocodil că trebuie să-și facă bagajele și să plece.Ne-a torturat destul anul ăsta.Și-a bătut joc de noi cum i-a poftit inima. A lipsit săptămâni întregi, având tupeul să se facă ”nevăzută” și de la importantele sărbători precum Revelionul sau Crăciunul.Nu a trimis nici o carte poștală, nici un fulg, nici măcar un ghiocel înghețat, nimic........Și-a făcut apariția mai apoi ca să mâzgîlească ceva pe geam, apoi iar a plecat să-și continue vacanța...Pe la sfârșitul lui ianuarie a venit înțepată de cine știe ce fleac, și a început a-și vărsa amarul pe toți de-a rândul: poftim zăpadă de 1 m, și ger, și gheață să patinați pe drumuri și răceală și școli închise, de ți era mai mare ciuda în loc să te bucuri în sfârșit..........Dar acum it's over.Calvarul se sfârșește, cu toate că au fost desigur și părți bune: și s-au bucurat copiii și de dat cu săniuța, și de meșterit oameni de zăpadă și războaie cu bulgări au fost demne să rămână în istorie.
Acum o dată cu topirea zăpezii, se deștern vechile gânduri, buna dispoziție se dezmorțește și se începe a înviora, se simte miros de crud, ciripit de păsări, căldura razelor de soare. Se începe a new life. Și simți cum creierul se umple de speranțe, de vise, idei, ochiul caută culoarea în tot ce vede. Și de abia aștept să port iar pantofi, rochițe sau ghete comode.Mintea și sufletul sunt pline de dorințe ce așteaptă să fie îndeplinite. Vreau mărțișori, lalele și ghiocei. Vreau plimbări lungi cu prietenii și oamenii scumpi inimii .Vreau mai multă muzică, distracție și răsărituri zglobii de soare.Vreau cărți bune și limonadă în loc de ceai. Vreau zâmbete, maratoane de privit filme cu popcorn și înghețată, vreau călătorii scurte și chipuri noi, zâmbitoare....Cu toții am obosit de atâta iarnă, frig și hibernare. Sufletul e dornic de primăvară...and it's coming..I can feel it :)

Oamenii pleacă, pentru că e mai ușor decât să lupți și să înfrunți problemele.Oamenii mint, pentru că e mai ușor decât a spune adevărul.Oamenii își manifestă dragostea prin cuvinte, pentru că e mai ușor decât de demonstrat prin acțiuni concrete.Oamenii nu încearcă, pentru că e mai ușor să renunți la ceva decât să-ți calci pe mândrie sau demnitate.Oamenii suferă, pentru că le e frică să spună ceea ce simt.Oamenii se ceartă și țipă, pentru că e mai convenabil decât a vorbi liniștit și a te face înțeles.Oamenii se ascund de greutăți, pentru că în acest mod cred că vor scăpa de ele.Oamenii pierd: oameni, sentimente, relații, prietenii și câștigă singurătate , pentru că nu știu cum e să faci sacrificii.:|

Scrisoare netrimisă

Dragi părinți,
Vă rog eu tare frumos să nu mă părăsiți niciodată și să nu vă mutați cu traiul în altă lume, pentru că eu nu știu ce-aș face fără voi.Vă iubesc mult și aș vrea să-mi fiți alături mereu.
Cu drag, fiica voastră.

În viață pierdem și încă vom pierde multe. Mai ales că lucrurile materiale pot fi distruse atât de ușor.Fotografiile pot arde atât de ușor, florile se ofilesc și trebuiesc aruncate, obiectele dăruite de persoanele dragi se pot defecta, sparge, transforma în praf; chiar și filele jurnalului personal pot fi devorate în câteva secunde de flacăra unui chibrit. ce-i de făcut atunci?! Să nu mai continuăm a păstra aceste lucruri?! Ba nu. Doar trebuie să punem accent pe altceva, nu pe lucrurile materiale ci pe cele care nu pot fi aruncate, șterse, înlăturate niciodată...Adică?!.........

Păstrează Amintirile.Ele nu mor niciodată.

Happy B'day bro' !!!

The thing I love most about my bro', is that he cares without questioning; without making false assumptions. He doesn't tell me I'm being dramatic, or looking for attention.He doesn't care about my flaws and is never being envious about my happiness or success.He tells me whenever a boy is not worth me and always supports me in difficult situations.He knows a lot about me, my family, my actions & problems,but he never judges me and he is there for me everytime I need him.He finds the perfect words to make me feel happy again.And when a thing really sucks, I know that when he tells that everything will be ok, he really means it and things indeed are getting better.
He just loves me and accepts me for who I am and he genuinely just wants to see me happy.And for this I'm grateful for his appearance in my life.

.Thank u bro' for everything u've done for me. And Happy B'day! . ♥

Just friends

It sucks să fii întotdeauna doar ”simplu prieten(ă). Să ai de petrecut o grămadă de timp cu persoana pe care o iubești enorm
și să te prefaci că te bucuri pentru ei atunci când sunt împreună cu persoana iubită* sau au întâlnit pe cineva nou etc.Trebuie să zâmbești fals și să te bucuri când de fapt nu ai nici un chef să o faci iar bucuria asta a lor te frânge nu în 2 ci în miliarde de bucăți.Dar nu poți pur și simplu să-i leși să plece .Continui să-i păstrezi în viața ta pentru că totuși, nu-ți poți abandona prietenii, pentru că într-adevăr e dureros să pierzi oameni dragi când știi că încă îi mai poți avea în viața ta-n continuare.Dar când știi totuși că prezența lor doare, speri în orice secundă că va veni clipa când își vor da seama că ai fost aici, lângă ei și pentru ei atâta timp.Ai fost alături de ei la bine și la greu și în pofida efortului enorm pe care-l faci suportând să stai alături, ai rămas cu ei .Speri poate că într-o zi va dispărea orbia asta a lor și te vor observa, că exiști, din alt punct de vedere.Și în fiecare noapte, înainte de culcare te gândești cum ar fi să conștientizeze ei totul.Dar apoi te trezești dimineața și realizezi că totul e la fel, tot ce-a fost a fost doar în imaginația ta.Nimic nu s-a schimbat.Și te întrebi atunci: -Cum, nu oare cum să rămâneți prieteni?! :|

”You can't be "just friends " with someone you're madly in love with.”

ap iac așe'

La dracu cu toți oamenii care îți impun restricții, oamenii cărora li se pare că părerea lor e unica corectă și care contează, oamenii care te rănesc în pofida faptului că ții enorm la ei și nu le-ai făcut în fond nici un rău.La dracu cu toți principialii care se cred mega deștepți când de fapt vorbele lor nu fac 2 bani.La dracu cu invidioșii care știind că nu vor avea niciodată o viață ca a ta, caută să-ți pună bețe în roate la orice pas.La dracu cu proștii care se cred mari învățați și care nu ascultă pe nimeni când se spune adevărul . La dracu cu regulile prostești, cu neâncrederea și cu băgatu nasului unde nu-ți fierbe oala. E viața mea, problemele mele, planurile și deciziile mele..Nu-i treaba nimănui.Fuck what people think.
PS: mulțumesc celor care-mi sânt alături atunci când everything sucks.Numai asemenea oameni merită păstrați alături orice nu s-ar întâmpla.

E greu de explicat

E greu de explicat.Nu știu dacă cineva înțelege asta. Sau dacă eu însămi chiar pot să explic acest ceva.Sau chiar dacă am înțeles eu ceva la urma urmei.Poate că toți înțeleg în măsura faptului că nimeni nu înțelege deloc.E legat de prima dragoste.Dar nu de dragostea aceea de la grădiniță sau din clasele primare, nici de cea din gimnaziu, nu e vorba de povestea aceea de iubire de o vară, de nebuneasca dragoste pentru vedeta preferată sau pasiunea pentru proful cel nou.E vorba despre dragostea ceea adevărată și sinceră.Atunci când nu contează cât de mult ne-a rănit persoana iubită, niciodată nu vom trece cu adevărat peste suferință.Vom continua să-l comparăm cu orice băiat pe care-l vom cunoaște și nimeni niciodată nu va fi în stare să-i înlocuiască prezența, oricât de bun sau special nu ar fi.Și e a naibii de greu să mai supraviețuiești apoi pentru cu îl urăști din tot sufletul în același timp cât încă îl mai iubești . Sau poate că nu-l urăști pe el anume, ci doar ceea ce ți-a făcut și cum a procedat cu tine.E greu de explicat...

confession

Happy B'day mom!

Ele întotdeauna ne cicălesc, ne ceartă pentru nimicuri, ne spun să ne îmbrăcăm mai gros ca să nu răcim da noi oricum ne îmbrăcăm subțire c așa-i la modă și nu vrem să fim mai prejos decât ceilalți.Ele ne spun de ce nu avem nevoie de diferite fleacuri, în schimb noi nu le ascultăm și facem pe voia noastră, irosind tot banii lor adunați și păstrați cu trudă pentru odrasle risipitoare de al'de noi.Ele ne îndeplinesc mofturile chiar dacă de cele mai multe ori nu merităm nici măcar o bomboană.Ele ne dau sfaturi și ne ascultă ce avem pe suflet și ne iartă toate greșelile care sunt infinite în fața lor.Ele ne privesc cu duioșie și ne mângâie pe frunte, chiar dacă numai ce i-am spart vaza preferată.Ele ne așteaptă cu dor la fereastră să venim acasă, pregătind de fiecare dată masă de sărbătoare pentru copiii lor rătăcitori.Ele nu dorm nopțile gândindu-se pe unde sântem și cum ne simțim, de ne e cald și bine acolo unde ne aflăm.Ele ne dau și ultimii lor bani pentru ca noi să ieșim cu prietenii la chefuri, chiar dacă știu că făcând aceasta spun la revedere bluzei sau fustei pe care și-o doreau de mult.Ele se roagă pentru noi ca să ajungem oameni mari, să fim sănătoși și să fim îndestulați, să nu trecem niciodată prin greutățile prin care au trecut ele.Ele, mamele noastre iubite.


PS:Happy B'day mom! I may not always like you and understand your decisions but I will always love you .I promise <3

Nu cred că e posibil să obosești să iubești. Cred că obosim poate doar de minciuni, așteptări, răniri. Și problema e că niciodată nu știi când e timpul să te oprești, când a ajuns acel ceva la o limită și trebuie de spus stop.Și asta e de cele mai multe ori tare aiurea.

Reflecții

Toți spun că dragostea doare, că aduce nefericire, lacrimi, că te face să suferi până la infinit, dar eu cred că totuși nu e adevărat.Singurătatea doare. Despărțirile dor. Regretele dor.Respingerea doare.Pierderea persoanei dragi doare.Invidia și gelozia dor.Toți confundă acestea cu dragostea dar în realitate, dragostea e unicul lucru care acoperă durerea, făcând pe cineva să se simtă complet și fericit din nou.

Îmi pare rău.

”Îmi pare rău” sau ”scuze” sau whatever ce mai poate fi acolo pentru a-ți cere iertare, devine de multe ori deja de necrezut.În secolul în care și cele 2 cuvinte ”te iubesc” au ajuns a fi spuse mai simplu ca ”la revedere” iar ”mulțumesc” e rostit din deprindere și nu pentru că ne-am referi cu adevărat la el, era și de așteptat să se ”demodeze” și scuzele.
Mie sincer nu-mi prea pasă de părerile de rău ale cuiva, mai ales că majoritatea lor nici nu mai sânt sincere acum.De ce ar trebui mie să-mi pese când cel care greșește e cel ce ar trebui să conștientizeze valoarea celor spuse sau făcute.Sigur, că asemenea lucruri sunt incontrolabile, dar greșind ceva apoi acoperind asta cu scuze, nu face ca lucrurile să devină mai bune, nici nu le schimbă deloc.Pentru mine ”îmi pare rău” nu înseamnă că persoana care a greșit s-a schimbat și dacă și-a cerut scuze nu va face acel lucru din nou.Și nu, nu funcționează nici glumele făcute cu privire la asta. Pentru că glumele uneori chiar fac numai ca situația să se înrăutățească.Fiecare desigur are dreptul la explicații, la scuze ș.a.m.d. dar nu trebuie să credem că aducând argumente de genu:eram enervat, plictisit, obosit bla bla va rezolva situația. Prefer o conversație dură, care chiar dacă va durea măcar va fi sinceră.Dacă acel care a greșit nu s-a referit cu adevărat la ceea ce a spus și acum regretă, eu voi avea curajul să fiu sinceră să spun că Da, ce a fost m-a deranjat și a durut. Chiar dacă unii cred că spunând ”îmi pare rău ” de mii de ori rezolvă situația, fixează totul, nu e adevărat, pentru că nu o fixează chiar deloc. și chiar dacă uneori poate fi așa :

nu înseamnă că totuși e așa, și precum bine știm despre încredere că e ca o foaie, o dată ce a fost boțită nu mai e niciodată la fel, aici e același lucru. Nu se reface încrederea înapoi, e mai mult aș spune ca o oglindă, din care rămân doar cioburi în final.

Și încă ceva, mai bine să nu-ți ceri scuze deloc dacă chiar nu îți pare rău, pentru că întotdeauna

și da să nu uit ce spunea cineva:”Ei bine, scuzele tale nu-mi îndulcesc mie ceaiul”.

vreau un buchet de lăcrimioare, o poiană de copaci înfloriți, un coș cu ouă roșii și un cuptor plin cu cozonaci,vreau miros de iarbă verde și pământ proaspăt săpat, ciripit de păsări reîntoarse acasă, vreau mărțișoare și cadouri de 8 martie, vreau gânduri și entuziasm că în curînd vine vara și vacanța cea mare.....vreau o ceașcă de liliac..iar în rest,

iar în rest...just fuck you winter..


PS:sincerely me, și you know why I said that)