Autumnal impressions

Uneori cred că dacă ar fi în stare, jurnalul personal şi blogul m-ar da în judecată cu siguranţă pentru ignorare şi indiferenţă sau whatever ce-o mai fi acolo. Timpul, e o chestie tare ciudată, e asemeni banilor într-un fel: întotdeauna se pare că ai la tine ceva "mărunţiş", dar veşnic nu-ţi mai ajunge. Şi se pare că nu e întotdeauna uşor să trăieşti după deviza "Trăieşte clipa!" atunci când mai ai o grămadă pe cap ca univer-ul, viaţa de cămin, schimbări bruşte de timp and so on. "New Life" în 2 cuvinte. Orice început e greu, am simţit-o pe propria piele acum, şi deşi ştiu eu gustul începuturilor ăsta a fost unul total diferit de celelalte, pe alocuri mai copt, presărat cu zahăr pudră iar alte ori bine condimentat cu probleme şi insomnie. Toamna asta n-a fost una simplă, a adus cu sine nu numai frunze colorate şi zile mai răcoroase dar o grămadă de lucruri şi chestiuţe noi.S-au prăbuşit toate pe cap de parcă cineva a scuturat un desag cu praf magic metamorfozat în oameni, lucruri, evenimente noi. Agenda telefonică s-a umplut brusc cu zeci de nr. noi de telefon, oglinda conştiinţei a început a reflecta zilnic chipuri noi de oameni, iar capul s-a umplut cu nume, adrese, date, cuvinte şi alte informaţii about your new life. A fost greu şi încă mai este, şi greu încă va fi de acu' înainte. Temele centimetrice de la început s-au transformat în adevărate enciclopedii de reţinut în frânturi minuscule de timp.Necunoscuţii ce ţi-au acaparat spaţiul existenţei de zi cu zi au început să ţese pânze de prietenie într-o odaie a inimii tale în timp ce alţii au fost teleportaţi direct în temniţa ignoranţei şi antipatiei tale.Unii ţi-au câştigat încrederea, alţii mai luptă încă pentru ea sau poate că nu o vor obţine niciodată. E ciudat să te trezeşti brusc cu o privelişte nouă în faţa ochilor, să vezi zilnic sute de feţe diferite, să nu mai mergi la aceeaşi şcoală unde ai mers timp de 12 ani ci să te surprinzi amestecat printr-o gloată de oameni necunoscuţi ce se grăbesc spre săli numerotate cu cifre mari, atât de străine ţie. Uneori chiar doare un pic să priveşti totul în jur şi să ştii că nimic de acolo nu-ţi aparţine, ci eşti nevoit să împarţi totul "frăţeşte" cu alte mii de studenţi ce au studiat şi vor mai studia în aceeaşi clădire în care-ţi duci zi de zi toate visele, speranţele, aşteptările dar şi grijile, problemele şi dezamăgirile. Îţi lipsesc atât de mult lucruşoarele banale din liceu, manualele dificile, chiar şi unii dintre foştii colegi sau profesori enervanţi. Dar asta oricum e efemer, şi presupun că toţi au trecut sau trec prin asta.După câteva zeci sau poate sute de rotiri ale acului ceasornicului, totul revine la normal.Adică o alt fel de normalitate, pe care o adaptezi deja la noul tău ritm şi stil de viaţă. Another weird thing ţi se poate părea faptul că nu mai vezi aşa de des chipurile celor dragi, şi uneori sunt zile în care nu comunici deloc, nici măcar cu prietenii apropiaţi.Mergi spre casă după ore, însă o cu totul altă casă deja:una enormă, cu etaje înalte care găzduiesc însă la fel cum te găzduiesc pe tine, alte sute de suflete speriate şi uimite ca al tău. Dar nu e nimic straniu. După doar câteva zile acest loc devine un loc de sulfet, un loc cald unde te reântorci obosit după ore dar unde ştii că te vei aşeza cuminte la masă, înconjurat de oameni noi pe care însă nu-i mi poţi numi străini, ci prieteni cu care împarţi succesele şi eşecurile fiecărei zile. Şi uneori te apucă un dor atât de mare de casă, de mama care te întâmpina cu masa pregătită când veneai de la şcoală, de zilele petrecute lenevind sau stând în faţa calculatorului, sau irosite poate numai pe daydreaming, când temele pentru acasă erau uneori ultima şi cea mai nesemnificativă preocupare a ta.Cel mai mult îmi lipsesc cu siguranţă momentele când mă surprindeam în pat, învelită cu o plapumă pufoasă, cu o ceaşcă de cafea cu lapte alături şi nişte prăjiturele mega delicioase gătite de bunica, stând în faţa calculatorului şi delectându-mă cu un film gustos.

Şi-mi mai lipseşte un lucru, enorm de mult:mult stimatul şi respectabilul timp liber. În ultima vreme, locul lui a fost ocupat cu nesimţire de domnişoarele teme pentru acasă, griji, probleme de moment sau de lungă durată, şi apoi mai este şi "băgarea nasului pe unde nu-ţi fierbe dar ai vrea să-ţi fiarbă şi ţie oala", că de' asta uneori chiar aduce roade delicioase. Cred totuşi că-şi merită toate locul şi nu e corect să ne plângem , căci cum după ploaie iese întotdeauna soarele acum nu trebuie nimic altceva de făcut decât de ţinut strâns umbrela în mâini şi de manevrat corect corabia în mersul ei pe furtuna de pe oceanul destinului. Şi apoi dacă nu ar fi aceste greutăţi cum am mai simţi şi preţui altfel ceea ce avem şi ce primim la fiecare sfârşit de săptămână, la fiecare notă îmbucurătoare, la ficare obstacol trecut şi gândul că "da, ai reuşit să faci/să treci peste asta. Şi btw, nimic nu mai pare mai bun, mai frumos şi mai aşteptat ca atunci când ştii că ai meritat aceasta din plin.Iar în fiecare weekend când pleci acasă, nimic nu face să înflorească sufletul atât de frumos cum o fac :vederea unor simple frunze ruginite, castane căzute prin curtea şcolii dragi, ciocleje aranjate rânduri pe la porţile oamenilor, şi acest miros dulce de must, sau miros de pâine coaptă de mâini obosite de muncă;nimic, dar nimic nu poate să echivaleze cu mirosul casei şi satului natal. Nimic nu e uşor în viaţă dar trebuie de trecut peste toate, căci fiecare zi e irepetabilă, fiecare zi merită trăită, bună sau rea ea trece, şi nu trebuie să aştepţi oameni, momente, lucruri care să te facă fericit, trebuie să înveţi un lucru esenţial în zilele noastre: să-ţi găseşti singur motive de a fi fericit, putem spune a kind of:

PS: şi da, la noi sunt cele mai frumoase toamne(le), la Moldova toamnele <3