Înțeleg că școala/universitatea sunt importante, adică oricum fără un act ce confirmă că ai finisat liceul acum, sau că deții studii superioare ești privit cu ochi suspicioși de către anagajatori sau în general de către anumite cercuri din societate. Însă adevărata valoare a studiilor și-a cam pierdut din luciu de-a lungul anilor, acum /școlile/colegiile/universitățile au devenit mai mult mașini de scos hârtii semi valoroase ce pretind a arăta capacitatea de gândire, abilitatea de a lucra sau impresionantele calități pe care unii oameni tind să le aibă și crezând că le au dacă prezintă un simplu act, care ar trebui să recunoaștem nu prea mai face 2 bani. Cum spunea cineva ”notele sunt doar niște cifre”, niște cifre însă care totuși tind să aibă un loc atât de important în viața noastră, deseori fiind puse pe prim plan chiar, și ar trebui să ne întrebăm : de ce?!... În fond noi singuri permitem asta, deși sîntem în mare parte constrânși de împrejurări. Și nu cred că e greșit să afirm că pe cât de importante ar părea să fie instituțiile de învățământ, pe atât de mult nu pot să nu observ că tot ceea ce primim de la ele e de fapt teorie seacă și multă, multă vorbăraie despre cum această presupusă teorie ne va ajuta să devenim oameni de succes pe viitor, adevărul fiind de fapt că primind asemenea educație, ajungem în final tot să lucrăm în calitate de chelneri sau vânzători....Ceea ce vreau să spun e de fapt, că ”școlile” în general, nu ne învață chestii elementare, cu adevărat importante, acele chestii care ne-ar ajuta să supraviețuim, da să suraviețuim, pentru că în țara și societatea în care ne aflăm, nu prea poți folosi termenul de simplu : ” a trăi sau viețui”. La școală nu ne învață cum să iubim pe cineva, cum să ținem la oameni așa încât să nu-i pierdem atât de ușor și cum să trecem mai ușor peste o despărțire; nu ne învață cum să ne purtăm cu oamenii, cu toate tipurile de oameni, nu doar cei care sunt medici sau profesori, ci toți acei oameni de rând, sau bolnavi sau copii naivi ce visează să ajungă ca noi poate; nu te învață ce să spui unui om care e pe moarte, sau cum să susții o persoană care nu mai vede decât negru și gri pe lume. Școala nu te învață cum să eviți rutina, să-ți faci viața mai bună cu ceea ce ai fără a trăi cu gândul că trebuie mereu bani ca să obții ceea ce vrei. Ceea ce face școala, e să creeze o iluzie a unei lumi mai bune, o lume pentru care ea cică ne-ar pregăti să trăim în când de fapt această lume nu există. În opinia mea, școala nu oferă decât câteva procente sărăcăcioase de cunoștințe importante pe care ar trebui să le posedăm iar restul le primim oricum de la cealaltă școală, mult mai dură și dificilă, cea a vieții.Ne lăsăm conduși de stereotipul actelor/banilor/ școlilor prestigioase ca fiind adevăratele valori în viața noastră, ca să realizăm în final că toate astea nu ne învață practic nimic important sau folositor.

“Friendship is born at that moment when one person says to another: “What! You too? I thought I was the only one.”
C.S. Lewis”

Well, deci poate că așa a început și prietenia noastră, sau poate nu, nici nu-mi mai amintesc deși a trecut cam un an de când am realizat că o persoană pe care înainte abia de o cunoșteam, a reușit să intre pe ușa principală din inima și mintea mea, fiindu-mi părtașă de atunci înainte la câte bune la tot atâtea (ei de fapt o groază de mai multe) rele xD. A pornit totul de la coafuri, totuși cred, un punct de pornire banal pentru unii, dar care însă încetul cu încetul a dus la o prietenie și mai mult chiar, am găsit o adevărată surioară mai mică pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Despre prietenii și prieteni s-ar putea multe spune, să ridice în slăvi prieteniile și laude e fiecare în stare, sau să descriem cât de perfect e prietenul X sau Y, sau cât de mare perioada de când se cunosc, sau cât de mult timp au petrecut împreună.Pentru mine, nu e deloc exact așa, pentru că mi-am dat seama, că există oameni cu care e destul ca să petreci câteva zile, să schimbi câteva vorbe și tot așa de acum încolo să fiți nedespărțiți. Și cel mai important e că ai libertatea totală în prezența acestor oameni, poți povesti orice întâmplare penibilă( de cele mai multe ori ea e alături atunci anyway :D), orice amintire lacrimogenă sau dureroasă, ea știe toate detaliile unui event din viața ta și nu se împotrivește să le mai asculte încă o dată dacă tu ești atât de obsedată de asta, ea știe cum și când să vorbească, așa încât să cunoști adevărul dar totodată asta să nu sune a critică, moft sau orice altceva. Cu ea poți să vorbești la nesfârșit despre ceva sau cineva și niciodată să te saturi sau să te superi.Un secret e un secret cu ea și nu o bîrfă pe care o află încă câteva zeci sau sute de persoane apoi. Adevărurile sună atât de dulci încât nu mai e nevoie după asta să vorbești pe la spate sau să spui altora o chestie deranjantă la ea, doar sinceritate, doar naturalețe. Însă desigur nu e loc dea prea multă seriozitate aici.Unde s-a mai întâlnit așa ceva la ”2 monkeys”?! xD Și nu e obligatoriu să vorbim în fiecare zi sau toată ziua pentru că oricât de mult timp nu trece după fiecare revedere sau conversație, îți ia atât de puțin efort și timp să realizezi că nimic nu s-a schimbat de fapt, că sunteți în continuare prietene atât de bune. O prietenie ca asta te învață o groază de lucruri dar în primul rând : să iubești sincer, să protejezi cu adevărat, să vorbești sincer și să lupți no matter what.

They all want cars, flowers, diamonds, money, houses or fame...I've a got a true friend and that's enough for me.




Actually am îndrugat atâtea mai sus... Era de ajuns un simplu La Mulți Ani, nu ?! :D





dar



PS: nu uita vreodată



că: