Tentaţii căpşunatice

După o zi aproape plină de chestii banale, obositoare şi neinteresante într-un fel sau altul, trebuia totuşi azi să se întâmple ceva: straniu, nou, deosebit. Mersesem până la o mătuşă să iau nişte mărar;(trăim la ţară, e ceva normal)deci nu e nimic ieşit din comun dacă nu am fost până la piaţă ca să fac asta. În fine cât mătuşa colecta ceea cupă ce venisem de fapt, admirând grădiniţa de flori mi-am lovit privirea drept de colţisoru bine îngrijit -cu tufăraşi micuţi de tot- centimetri număraţi, cu nişte boabe verzi pistruiate ce stăteau cu capu pitit , după frunzele verzi ce le doseau perfect sub aripa lor. Unele boabe muşcate abia de buzele roşietice ale soarelui, luceau timide ,scoţându-şi abia, abia chipul de după scutul verde al frunzelor. Erau căpşuneleeee. Dulci ,aromate, cu gust suav de soare în ele şi ţărână pe la capete. Ce mai conta. Erau fantastice. Mă simţeam pe câteva clipe în pielea personajului Nică din "Amintiri din Copliărie" când fura cireşe din grădina mătuşii Mărioara, dar la mine nu era chiar întocmai- aveam o mătuşă bună la suflet, de la care nu era nevoie de cerut învoirea de a ciupi câteva pomuşoare. Iar aceste căpşune mm - aveau în ele ceva magic, de nedescris- aveau gustul copilăriei, gust unic, pe care prea rareori îl mai găsim acum.