luni, 25 iulie 2011

Mi-e dor

-să nu fie trezitu la 8 dimineaţa o problemă pentru că mă trezeam de obicei să privesc desene animate şi apoi o zbugheam la joacă.
-să fac baloane de săpun.
-să mă stropesc jumătate de zi cu apă încălzită la soare
-să nu-mi pese absolut deloc cum arată părul meu, unghiile, tenul etc.
-de timpul când nu erai judecat pentru orice fleac pe care'l făceai.
-să nu mă intereseze faptul dacă mă place "el" sau nu.
-să umblu desculţă prin noroi, praf, şi iarbă cât mine de naltă toată ziua, apoi să fac o baie spumoasă după care să miroase a "Kря-кря“ de la mine.
-de timpul când nu petreceam atâta timp în faţa calculatorului.
-să merg cu mama de mână ca nu cumva s-o pierd prin magazinul de 30 m pătraţi)
-de timpul când părinţii alegeau cu ce oameni să prietenim/intrăm în contact, la sigur nu mai aveam de-a face cu atâţia idioţi ca acum)))
-de timpul când unicul motiv care mă făcea să plâng e faptul că m-am zgâriat sau am pierdut o persoană apropiată.
-de timpul când unica muzică pe care o ascultam era cea de la începutul şi sfârşitul episoadelor de desene animate.
-de timpul când nu petreceam 5 ore pe zi stând pe facebook, twitter, forum-uri etc.
-de timpul când nu cunoşteam aşa cuvinte precum "zvonuri, bârfe"
-de timpul când la şcoală intrai în conflict cu cineva doar din cauza că nu i-ai împrumutat cuiva creionul simplu.
-de timpul când nu'ţi cerea nimeni nr de tel, pentru că oricum erau prea intimidaţi ca să te sune pe tel. fix, şi mai apoi toţi aveau aşa telefoane
-de timpul când să "juri" era considerat un lucru atât de grav şi important deci de frică sa nu i se întâmple ceva rău persoanei sau lucrului pe care au jurat toţi spuneau adevărul .
-să număr 9 (data pe care m-am născut) stele de pe cer şi să nu mai vorbesc cu nimeni înainte de somn, ca să visez alesu inimii noaptea.
-de timpul când ascultam muzică numai la aşa
-să cumpăr gume de mestecat de 0.25 bani şi să lipesc apoi abţibildurile pe toată mobila din casă spre supărarea la culme a mamei.
-să mănânc tot miezul pâinii ca mai apoi restu să ciugulească coaja pe care eu o consideram neplăcută.)
-de timpu când construiam corăbioare din hârtie şi le dădeam drumul pe râpa din apropiere


-să mănânc o tonă de dulciuri şi să nu se lipească nici o calorie de mine.
-să merg desculţă prin ploaie, să construim vaduri şi case din nisip , să ne jucăm "de-a magazinul" cu frunze verzi în loc de bani.
-să mănănc /cireşe/ pere/prune/struguri furaţi de prin viile şi livezile din apropiere.
-de timpul când construiam colibe din plapume şi scaune


-să fiu obligată să dorm în fiecare zi la amiază, ca la grădiniţă.
-să'mi iau de mâncare pentru pauzele de la şcoală -hrinci enorme de pâine de casă unse cu cel mai delicios magiun sau dulceaţă de-a mamei.
-de timpu când pur şi simplu adoram ouăle de ciocolată "kinder surprise" şi colecţionam jucăriile din interior


-de timpul când bunica mă alinta cu câte un pahar plin vârf cu miez de seminţe de floarea soarelui.
-şi de timpu când acaeaşi bunică harnică şi grijulie ne cocea "hulubaşi"
-


...pur şi simplu mi-e dor , un dor nebun să fiu din nou copil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu