Le temps perdu!

Mai dulce,caldă,luminoasă
Ne pare clipa când trăim
Închişi ca fluturii în plasă
În vasul fin ca de denim.
Ce viaţă o numim..........


Zburăm pe loc,fugim la pas
Ne duce gându’n depărtări
Când din nisipul ce-a rămas
’N clepsidra vieţii peste zări
Mai facem vr-un popas.......


Ce repede zburară ei
Peste orizontul de argint
Când să-i întorci’napoi mai vrei
Şi să-i aşterni pe acest pământ
Ehh anii,de unde să-i mai iei......


Se ofileşte floarea vieţii
Oricât de mult stropită a fost
De lacrimile pasiunii tinereţii
Şi unde dor era,azi totul e anost
Rămas-a gri de plumb în locul frumuseţii.


Unde tumultul de senzaţii domina
În uraganul de iluzii afective,
S-a destrămat în fulgi de nea
De praf şi radiaţii restrictive
Cu limite din vărsta cea mai grea.

Azi totul e pustiu,pierdut
Înghiţit de găurile negre ale sorţii
Şi orice rugă,orice gest preconceput
Intrat tărziu în hăul morţii
E pus hotar de fier între prezent şi ce-i trecut......

Nu este cale de privit iar înapoi
O uşă ce închis-a fost nu se deschide iar
Ci doar după eterne, nemărginite veacuri de apoi
Se arată încă o dată umbra viselor ce apar
În conştiinţe şterse de durere-.mai vechi şi iarăşi noi!