Povestea unei Victorii învinse.

Mă gândesc ce inimă pot avea şi cum de am mai putea numi părinţi pe unii oameni.Nu mă refer deloc la generalităţi ci la întâmplarea aparent banală,dar neobişnuită ce s-a petrecut cu mine astă seară.când printr-o situaţie parţial inexplicabilă am făcut cunoştinţă cu un pui de om ,mic de tocmai 4 anişori cu nume de biruito(a)re a destinului-Vika!Pe acest bobocel de fetiţă,l-am întâlnit in drum spre fântână unde mă duceam să aduc o căldare de apă pentru că îngheţase iar robinetul.
Se oprise undeva în drum,fâcând popas ca după ce făcuse un efort imens(mai apoi observasem de fapt că avea în mâină un pachet cu ceva greuţ în el).Deşi nu-s o fire ce debordează de curaj,am avut totuşi un impuls necunoscut de a o întreba ceva,asta până s-a transformat totul într-un mic interogatoriu acordat fetiţei. Din spusele ei am aflat cam pe unde locuia,ce vârstă avea, numele şi nu în cele din urmă cel mai interesant lucru-scopul călătoriei ei prin mica noastră ţărişoară(a se citi şi înţelege drept mahala )Nu am fost prea surprinsă de auzul intuitului lucru de a fi trimisă de către părinţii ei să cumpere vin de la un vecin ce trăia cu câteva case mai la vale .Observasem şi faptul că îi venea greu să care pachetul cela,deci cantitatea de alcool tre să fi fost considerabilă. Ajungând la fântână Vika şi-a luat rămas bun nu înainte de a mă ruga să-i dau să bea apă căci însetase.Apoi a dispărut pe cărăruşa prea bine cunoscută de mine deşi nu ştiam unde merge mai departe,lăsându-mă cu mintea încinsă de o revoltă profundă faţă de acei oameni inumani care s-or fi fiind numit”părinţii fetiţei”,şi pentru prima oară în viaţă de după mulţi ani în mine apăruse acel regret profund-că nu mai purtam ca atunci când eram mică,bomboane sau covrigei prin buzunare,atât de mult aş fi vrut să-i fac măcar o mică bucurie acestui copil chinuit al sorţii.Chiar şi acum când stau şi scriu aceste rânduri,nu încetez să mă gândesc la acea fiinţă,oare prin ce condiţii o fi stând ea acum,nu pot decât să mă îngrozesc gândindu-mă la trupuşorul ei plăpând adormit acum prin vr-un pat rece al casei ,într-un colţişor uitat de lume şi în primul rând de oamenii care ar trebui să aibă cea mai mare grijă de copilul lor.,heh..or fi dormind acum buştean,(ameţiţi de vinul procurat de bietul copil,ce s-a chinuit ducându-l).
Mi-am amintit de mine pe când aveam eu 4 ani......mergeam la grădiniţă,savuram cele mai gustoase bucate pregătite de mama şi locuiam în lumea jucăriilor.Să fiu trimisă vre-o undeva de părinţii mei,mai ales pe înserate,şi mai ales după ceva?!Nici vorbă......Ai mei şi până la poartă le era frică să mă lase de frică să nu mi se întâmple ceva,darămi-te să mă duc după „un lucru ca alcolul”.........Când mă gândesc că zilnic facem atâtea mofturi,avem fiţe şi ambiţii,ne dorim şi aspirăm spre atâtea lucuri,sântem nemulţumiţi,nimic nu e prea „bun sau destul pentru noi”,avem orgoliu,demnitate...............pe când unii copii(oameni) se hrănesc doar cu visele îngheţate ale unei copilării(existenţe) de coşmar.
Învăţăm atâtea lucruri la şcoală dar uităm deseori să însuşim principalele lecţii de viaţă.Pe când noi suntem „aşa” cum suntem,şi trăim aici „unde „ trăim,avem „ce” avem şi procedăm „cum” procedăm(vrem de fapt ). În lumea asta enorm de pitică sânt atâţia oameni de infinite ori mai trişti ca noi.


PS: fata din poză mi s-a părut că seamănă enorm cu Vika....