Presupun că li se întămplă multora dintre oameni nu numai mie dar oricum urăsc enorm starea când totul este bine, te simţi bine, totul îţi merge bine, eşti binedispus la moment iar apoi peste o fracţiune de secundă te apasă o depresie groaznică, amestecată cu melancolie avansată şi aburi de regrete sau dezamăgire.Brusc ţi se derulează atunci prin faţa ochilor toate momentele negative din viaţa ta, despărţiri, ore de regrete, aşteptări, dezamăgiri, pierderi, fail-uri, răniri în dragoste şi încă multe alte chestii ce pur şi simplu te ruinează la moment.
Cel mai tare urăsc faptul că asta apare instantaneu, fără preântâmpinări şi că nu există nici un motiv practic de ce ţi se întâmplă asta.Eşti trist, pur şi simplu. Şi chiar dacă ai atunci mii de motive să te bucuri nimic nu are nici un farmec.Asta se întâmplă doar aşa, simplu, lăsându-te gol, pierdut în tăcere, gânduri care îţi rod speranţele şi visele, după care rămâi ca un copil neajutorat , incapabil să povestească măcar ce i s-o fi întâmplat oare.Te simţi obosit, tachinat, eşti enervat, fără motiv ce te face să te enervezi şi mai tare.Nu mai vrei să faci nimic, să speri la nimic, şi nici o ceaşcă de cafea cu lapte pe care alteori o adori nu ar ajuta acum.Şi cel mai aiurea , da , rămâne faptul că nu poţi explica ce e cu tine. Cum să explici celui care te întreabă-Ce-i cu tine acum?, . dacă încă ceva timp în urmă era totul ok, şi nu a intervenit nimic doar între timp.Nu poţi decât să meditezi mai departe, să tragi concluzii greşite , să cauţi soluţii care oricum nu te ajută să scapi de starea asta cause' this really sucks :|