It's all about cozonaci

Cer senin, pomi înfloriţi, căldura ce adie în văzduh într-un spectru misterios de culori.Ploaia?! heh, a dispărut de ceva zile, locul fiindu-i ocupat de un văntişor cam obraznic, ce dă bătai de cap domnişoarelor proaspăt ieşite de prin frizerii şi cam îngheaţă năsucurile( o zic din propria şi sincera trăire pe piele).Ahh, da , dar uitasem să menţionez că tot văntuleţu ăsta dezordonat împrăştie şi bagă aproape forţat de plăcut mirosul divin de cozonaci de casă, în sufletul nostru şi ne poartă gândul prin tărâmurile paradiziace ale copliăriei.
Toate se schimbă, odată şi odată-doar amintirile despre acele locuri rămân la fel:puerile, de nerepetat, cu acel aer suav de copil inocent.Mă gândeam că s-au schimbat atâtea în viaţa noastră de atunci, s-au schimbat oamenii, împrejurimile şi împrejurările, viziunile, gândurile,visele , ne-am schimbat noi, ..şi e trist, e greşit, chiar nu e corect să nu mai fim capabili de a savura mirosul cel de cozonac, ca atunci, ca altădată...
Să stea totul sub mirosul ăsta de cozonac?!...... Dar dacă ar fi numai asta.Mai poate fi vorba ca demult de sărbătoare, de zâmbete, de lumină sufletească?.. Se pare că ar putea fi, dacă nu ar fi umbrit totul poate de prea multă publicitate şi promoţii în ajun de „Sfintele sărbători”, de vizite formale şi zâmbete false, de o prudenţă exasperantă la rostirea unor vorbe simple,atât de iubite altădată....Şi mai facem oare ceva corect oare? Venind la biserică în ultimul rând pentru a sfinţi pasca şi celelalte bucate şi în primul rând de a mai sta la taclale cu vecina ceea pe care n-ai văzut-o de nu ştiu mai câţi ani.........Şi ţinem post ca să ne curăţăm de păcate sau ca să ne putem lăuda că noi am avut totuşi tăria de caracter să-l ducem pân la capăt iar mai apoi ca să ne îndopăm cu bucături alese. Şi vizitele la bunici-nu, nu mai sunt interesante, de, noi am crescut: pentru noi astea sunt „boring” deja.....Şi nu mai e ca altădatăăă........nici pregătirile nu mai au acelaşi farmec, toată magia lor s-a transformat într-un bob de mazăre şi a dispărut hehe undeva , pe la fundul bolului cu salată...şi tot noi l-am înghiţit...noi am distrus magia.........De ce?! –„Noi nu mâncăm cozonaci că suntem la dietă”....
Ne-am gândit măcar pe o fracţiune de secundă cum ar fi în zilele astea :pline de treburi şi lucruri care mai de care de făcut , să pierdem pe cineva drag?! Sigur că nu, n-avem noi timp şi chef de fleacuri d’astea.asta ar fi imposibil in our mind... dar asta e ...există prea bine, se întâmplă , printre noi , şi oare ce sărbători vor avea oamenii care trăiesc cu aşa durere zilele astea? Nu cred că ni-am dori să fim în locul lor acum , dar atunci de ce să nu ne bucurăm pe deplin de viaţa pe care o deţinem încă.... şi care e prea scurtă s-o imbâcsim noi cu fiţe ,regrete şi mofturi fel de fel........
Cer senin, pomi înfloriţi, căldura ce adie în văzduh într-un spectru misterios de culori. În aceste zile frumoase nu aş vrea să fim trişti, nu putem şi nu trebuie să luăm noi durerea celorlalţi ,vor fi şi ei fericiţi căci life goes on, dar pe fericirea noastră avem drepturi depline.De ce să nu încetăm doar să fim mai puţini egoişti ca de obicei, măcar în aceste zile, să aprindem şi acolo o lumânare, adânc, în străfundul grăuntelui nostru de suflet, să îmbrăcăm iar costumul cela colorat şi vesel de copil, măcar de nu ne mai ajunge prea bine pe la mâneci-contează că-l avem. Să deschidem larg uşile pentru a primi bucuria, pacea, atmosfera senină şi parfumată a viselor zglobii cu ochi albaştri şi obraji pistruiaţi de copil năzbâtios.Să retrăim clipele de atunci pentru a putea trăi clipele din prezent.

PS: Şi nu mai regreta nimic, la moment era doar oricum ceea ce-ţi doreai mai mult pe lume.Trăieşte magia sărbătorii aşa cum o făceai când nu erai decât de câteva şchioape şi te împiedicai prin picioarele celor maturi .
PPS: ....ăăă de fapt vroiam doar să spun :mâncaţi cozonaci.